Două femei din România, șoferițe de TIR, au fost arestate în Spania fiind acuzate de furt calificat. Ele au dezvoltat o adevărată rețea infracțională, furând marfa direct din autotrenurile pe care le conduceau, iar apoi o trimiteau în țară unde era vândută sub prețul pieței.
După gratii a ajuns și un bărbat, și el cetățean român și tot șofer profesionist.
Cele două femei au fost reținute în provincia Zaragoza, după o anchetă desfășurată de Garda Civilă spaniolă.
În luna februarie a acestui an, româncele au făcut mai multe plângeri la Poliție, acuzând că au fost șantajate și amenințate cu o armă de foc. Ancheta demarată de oamenii legii a scos la iveală, însă, o adevărată rețea infracțională dezvoltată de cele două. Astfel, din acest grup făceau parte mai mulți șoferi de TIR, dar și rudele acestora. Ei furau chiar propria marfă, pe care ulterior o vindeau în România pe bani grei.
Publicația spaniolă cope.es scrie că şoferițele de TIR transportau articole sportive, de la haine și alte accesori până la biciclete electrice. O parte din marfă era furată şi vândută de prieteni sau rude ale hoţilor.
La percheziţiile efectuate, poliţiştii au găsit multe dintre produsele ce dispăruseră din TIR-uri şi urmau să fie trimise în România spre a fi vândute.
Toți cei trei cetățeni români care au pus la cale escrocheria au fost arestaţi.