VIDEO | Lucian Heiuș: „Îmi doresc ca administratorii tuturor societăților din România să conștientizeze că neachitarea în termen de 60 de zile ale acestor impozite și contribuții la surse este o infracțiune și să-și achite la timp obligațiile și taxele”

Publicat: 14/09/2022, 16:52

Lucian Heiuș, președintele ANAF, a vorbit, miercuri, la Antena 3, despre acuzațiile apărute după ce firmele cu datorii derizorii către stat au fost incluse pe lista celor aproape 53.000 de contribuabili, trimisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Șeful ANAF susține că toate societățile care nu și-au achitat taxele și impozitele încalcă legea privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și le recomandă celor care se află în această situație să ia măsuri.

Andreea Dumitrache: Cum răspundeți acestor acuzații că, de fapt, se irosesc bani, se irosesc resurse, pentru că polițiștii vor fi obligați să facă toate aceste demersuri și pentru cei cu datorii mai mici?

Lucian Heiuș: Legea 241 în Articolul 6 este legea privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Spune foarte clar: societățile care nu achită în termen de 60 de zile impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă, este evaziune. Noi nu am făcut altceva decât am pus la dispoziție Inspectoratului General al Poliției baza de date cu cele 52.972 de societăți, care, la 31 august, îndeplineau aceste criterii.

ANAF-ul nu poate să facă cercetare penală, că nu avem asemenea competență. Noi am înaintat această bază de date organelor de cercetare penală, care, prin specialiștii dumnealor, vor aplica această lege.

Andreea Dumitrache: Ce se întâmplă în cazul companiilor de stat? Sunt 800 și multe dintre ele au aceste datorii atât de mari.

Lucian Heiuș: Dacă discutăm strict despre această faptă de evaziune fiscală, organele de cercetare penală cred că nu vor face nicio diferențiere între societăți comerciale cu capital de stat sau cu capital privat. Dacă discutăm de o latură administrativă, noi, ca și ANAF, facem executare silită împotriva tuturor acestor societăți, indiferent că sunt cu capital de stat sau cu capital privat, că sunt cu capital românesc sau cu capital străin.

Dar prin modificarea care a intrat în vigoare începând cu luna martie, anul acesta, neachitarea acestor impozite este evaziune și organele de cercetare penală vor acționa în consecință. Eu îmi doresc și chiar recomand societăților care se află în această situație, fie să-și achite debitele restante, fie să ia legătura cu noi, pentru că au posibilitatea să-și facă o eșalonare a acestor debite, să și le achite într-un anumit interval de timp.

Andreea Dumitrache: De ce nu rezolvați mai întâi aceste probleme – marii datornici dintre companiile de stat?

Lucian Heiuș: Noi facem executare silită și pe CFR Marfă, valorificăm tot felul de bunuri, încercăm să facem dări în plată pentru a stinge aceste obligații pe care societățile, fie că sunt cu capital de stat, fie că sunt cu capital privat, le acumulează.

Probabil că întrebarea ar trebui să fie pusă celor care sunt în conducere executivă sau în consiliile de administrație ale acestor societăți, care ar trebui să vină cu niște programe clare de recuperare și de achitare a acestor obligații și ca pe viitor să nu acumuleze în continuare obligații, pentru că altfel riscă să aibă același tratament ca și o altă societate.

Andreea Dumitrache: Câți bani încercați să recuperați? Care este estimarea dumneavoastră după tot acest demers pe care l-ați făcut?

Lucian Heiuș: Noi nu am făcut o estimare și nici nu facem o asemenea analiză. În schimb, eu îmi doresc ca patronii, ca consilierii de administrație, administratorii tuturor societăților din România să conștientizeze și să înțeleagă că neachitarea, în termen de 60 de zile ale acestor impozite, și contribuții la surse este o infracțiune și să-și achite la timp obligațiile și taxele.

Să crească, practic, conformarea voluntară la plată, pentru că ăsta este obiectivul principal al ANAF-ului, să crească conformare voluntară la declarare și la plată. Nu urmărim strict din această acțiune o sumă de bani sau din inspecție o altă sumă. Eu îmi doresc ca ponderea impozitelor și taxelor în PIB să crească de la an la an.

Anul acesta, noi am propus o creștere cu un punct procentual, care este foarte mult față de ce am găsit anterior și, în anii care vin, să creștem această pondere în PIB a încasărilor din taxe și impozite.”

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Interzis la volan! Legea care se aplică în toată România. Vei fi reținut pentru 24...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor