Prima pagină » Actualitate » Ucraina a încheiat un acord cu SUA pentru furnizarea a 2 miliarde de metri cubi de gaze naturale

Ucraina a încheiat un acord cu SUA pentru furnizarea a 2 miliarde de metri cubi de gaze naturale

Ucraina a încheiat un acord cu SUA pentru furnizarea a 2 miliarde de metri cubi de gaze naturale

Ucraina a ajuns la un acord cu Statele Unite privind furnizarea a 2 miliarde de metri cubi de gaze naturale în al patrulea trimestru al anului 2022 și în primele trei luni din 2023, a anunțat miercuri agenția de presă Interfax.

„Acum vedem o trecere cu succes a sezonului de iarnă. Vedem rezerve suficiente”, a spus premierul ucrainean Denys Shmyhal, adăugând că rezervele de gaze de iarnă ale Ucrainei au fost estimate la 15 miliarde de metri cubi în urma acordului cu Statele Unite, relatează Reuters.

El a precizat că rezervele de gaze naturale ale Ucrainei pentru iarnă sunt estimate la 15 miliarde de metri cubi, în urma acordului cu SUA.

Ucraina a reprezentat o rută pentru livrările de gaze rusești în Europa, printr-o serie de conducte din epoca sovietică. Conductele care traversează Ucraina au rămas deschise în ciuda invaziei, dar livrările au scăzut foarte mult.

Comisia Europeană (CE) a propus, miercuri, o intervenţie de urgenţă pe pieţele europene ale energiei pentru a face faţă recentelor creşteri dramatice ale preţurilor, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar

Uniunea Europeană a anunțat măsuri pentru a limita veniturile de la generatorii de energie electrică ieftină și va obliga producătorii de combustibili fosili să împartă profiturile pe care le obțin din creșterea prețurilor la energie, a declarat miercuri președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Reuters.

.