Cristian Diaconescu a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fostul ministru de Externe spune că românii de peste hotare nu trebuie uitați.
„România e ce vrea ea să fie. Congresul partidului care m-a desemnat președinte, în egală măsură m-a desemnat și candidat președințial. În primul rând, viitorul candidat sau viitorul președinte al României va fi foarte serios implicat într-o zonă de politica externă.
În această perioadă, o reîmpărțire a lumii se va întâmpla, inclusiv în această zonă sau mai ales în Uniunea Europeană. În al doilea rând, în competențele președintelui intră zona de justiție. Să știți că mulți președinți ai României au trecut prin această dilemă.
Avem 5 milioane de oameni care muncesc din greu în străinătate și nu le este deloc simplu, iar mulți nici nu povestesc acasă prin ce trec acolo. Românii de peste hotare nu trebuie uitați.
Mulți dintre președinții României au jucat prea mult politic într-un sens sau în altul. Românii vor înțelege repede că se întâmplă așa ceva”, a menționat Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă – https://www.facebook.com/mariustuca.ro – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!