Decizia de ultimă oră: judecătorii din Franța au decis să-l elibereze din închisoare pe Prințul Paul al României! Prins la Paris în urmă cu două luni, el risca să fie extrădat la București, așa cum au solicitat autoritățile române.
Magistrații francezi au dispus, însă, scoaterea prințului din închisoare și plasarea sa sub control judiciar.
Inițial, verdictul judecătorilor în privința cererii de extrădare trebuia să vină miercuri, 14 septembrie, dar a fost amânat pentru a doua zi. În urmă cu câteva minute, s-a decis: Prințul Paul părăsește centrul de detenție și va fi liber, dar sub control judiciar!
Prințul Paul al României a fost condamnat în data de 17 decembrie 2020 la 3 ani si 4 luni de închisoare, fiind acuzat de cumpărare de influență şi complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Dosarul său are legătură cu retrocedările de la fosta Ferma Regală din Băneasa.
O decizie definitivă a francezilor privind cererea autorităților române de extrădare a prințului va fi dată în luna noiembrie. Partea română solicită ca Prințul Paul să fie adus în țară ca să își poată ispăși aici pedeapsa.
Până în prezent, Franța a dat mereu dovadă de colaborare cu autoritățile de la București, când a fost vorba să dea curs vreunei cereri de extrădare. De exemplu, în cazul lui Gregorian Bivolaru, celebrul guru a fost extrădat și a adus în România spre a fi încarcerat.