Geppi Cucciari, o actriţă celebră din Italia, a lăudat România după ce şi-a petrecut concediul la noi în ţară. „Am călătorit în Transilvania”, „am răsfoit volume într-una dintre cele mai frumoase librării din lume @carturesticarusel”, „am jucat baschet pe străzile Brașovului cu tinerii din localitate”, „m-am bucurat de un cer albastru la Sighișoara” și „am fost pe cel mai frumos drum din lume conform @topgear, Transfăgărășanul”, povestește ea.
Într-o postare pe Facebook, ea afirmă că a petrecut câteva zile în România, „o țară frumoasă, bună și primitoare”.
„Am călătorit în Transilvania, am răsfoit volume într-una dintre cele mai frumoase librării din lume, am văzut baia de aur a lui Ceaușescu (mi-a lăsat puțin din durerea pe care o aduce cu ea acea pagină de istorie), am vizitat castelul (mai mult sau mai puțin al meu) al lui Vlad al III-lea al Țării Românești feat. Dracula, am jucat baschet pe străzile Brașovului cu tinerii din localitate, m-am bucurat de un cer albastru la Sighișoara, am fost pe cel mai frumos drum din lume conform Top Gear, Transfăgărășanul, i-am văzut pe țăranii lui Cristian, lângă Sibiu, care mai lucrează cu căruța”, a scris actrița din Italia.
Ea conchide și spune că a fost „o călătorie frumoasă”, în timpul căreia a întâlnit „oameni generoși și amabili”.
„Mulțumesc, frumoasă Românie! Mulțumesc tuturor celor pe care i-am întâlnit și, de asemenea, celor care au fost alături de mine”, a adăugat ea.