Pe 21 iulie 2022, Ilona Boguș a fost dată dispărută. Ireal unde a fost găsită acum, după 2 luni de căutări

Pe 21 iulie 2022, Ilona Boguș a fost dată dispărută. Ireal unde a fost găsită acum, după 2 luni de căutări
SURSA FOTO: Facebook
Publicat: 17/09/2022, 10:43

O adolescentă din Republica Moldova, dispărută din locuința sa din Alfonsine, parte a provinciei Ravenna din Emilia-Romagna, pe 21 iulie, a fost găsită de carabinieri abia pe 13 septembrie, informează ziarul Il Resto del Carlino, citat de publicația diasporei românești din Peninsulă, Rotalianul.

Ilona Boguș era dată dispărută de acum aproape două luni, în Italia, spre disperarea familiei, care nu mai știa ce să facă pentru a o găsi.

Adolescenta de 16 ani a ținut-o într-un stres permanent pe mama sa, Ludmila, timp de aproape două luni, terorizată fiind de gândul că fiica ei ar fi pățit ceva printre străini.

„Fiica mea a fost găsită. Se afla în altă regiune și, din fericire, este bine. Nu are rost să mai spun că, pe lângă faptul că am emoții foarte mari, simt o fericire imensă”, a declarat Ludmila, conform sursei citate.

Drama ei a început în seara zilei de 21 iulie, în timpul cinei, când Ludmila i-a cerut fiicei sale să-i arate telefonul, pe care scria neîncetat mesaje.

Ilona a refuzat de mai multe ori să i-l arate, iar mama sa i l-a smuls din mână. În acel moment, adolescenta s-a ridicat de la masă imediat și a plecat de acasă, fără telefon, bani sau acte.

Au urmat șapte săptămâni de coșmar pentru mama fetei, care nu știa dacă își va mai vedea fiica în viață niciodată.

Din fericire, carabinierii din Alfonsine au anunțat-o, marți, că fata ei a fost găsită.

„În acest moment (ora 13:30 de marți, 13 septembrie 2022 – n.r.) nu știu încă în ce localitate se află, din păcate, nici locul precis în care a fost găsită”, a precizat mama tinerei.

„Important este să fie bine, să nu fi suferit și să se întoarcă cât mai repede acasă pentru a mă îmbrățișa, pe mine și pe frățiorul ei, un copil care, în ciuda faptului că are doar 10 ani, în aceste zile foarte lungi nu a încetat să întrebe de ea și să încerce, în toate modurile, să-mi ridice moralul în momentele cele mai grele”, a mai adăugat Ludmila.

S-au implicat în căutarea ei Carabinierii, Polizia di Stato, Garda Financiară, Poliția Locală, pompieri, voluntari de la Protecția Civilă și până la localnicii din Alfonsine.

„În aceste șapte săptămâni care nu se mai terminau, mi-au fost aproape și au făcut tot ce au putut, chiar și prin intermediul rețelelor de socializare, pentru a afla vești despre fiica mea. Mulțumesc din suflet! Fericirea și emoțiile sunt, puțin spus, de nedescris”, a conchis mama Ilonei, conform sursei citate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Scandal pe locurile de parcare în București. Primăria anunță o restricție, șoferii se revoltă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Care sunt plajele cu cel mai alb nisip din lume?