Echipa națională de tenis a României a fost învinsă de Slovacia cu scorul de 3-1, în primul tur al Grupei Mondiale a Cupei Davis.
Rezultatul a fost consființit sâmbătă după ce Nicholas David Ionel a fost învins de Alex Molcan cu 6-1, 6-1.
Slovacul, un sportiv de 24 de ani, s-a impus după o oră şi 11 minute în faţa lui Nicholas David Ionel (19 ani, 283 ATP). Ionel nu şi-a creat nicio minge de break şi a avut un procentaj de doar 36% din punctele câştigate cu primul serviciu.
În primul meci de simplu, românul Nicholas David Ionel a produs surpriza, prin victoria cu 6-7 (4), 7-5, 6-4 în faţa lui Norbert Gombos (32 ani, 99 ATP).
În al doilea meci de simplu, Alex Molcan, cel mai bun jucător slovac al momentului, a dispus de Copil (31 ani, 347 ATP) cu 7-5, 6-1.
Sâmbătă, la dublu, perechea Lukas Klein/Igor Zelenay au trecut de cuplul Marius Copil/Victor Vlad Cornea cu 7-6 (4), 6-2.
Slovacia va juca în Calificările 2023 pentru turneul final al Cupei Davis. România va evolua în play-off-ul Grupei Mondiale 1.
Davis Cup WGI Bratislava – Clay
Slovakia (SVK) def. Romania (ROU)
3-1— TENIPO – Tennis Livescore (@TENIPOcom) September 17, 2022
Delegaţia României a fost condusă la Bratislava de antrenorul federal Andrei Mlendea şi de căpitanul nejucător Gabriel Trifu având la dispoziţie următorii jucători: David Nicholas Ionel (locul 283 ATP), Marius Copil 347 ATP), Cezar Creţu (392 ATP), Gabriel Adrian Boitan (613 ATP) şi Victor Vlad Cornea (1025 ATP).
Delegaţia a fost completată de Lucian Nicolescu şi Dan Cristea – ambii în calitate de preparatori fizici şi Dragoş Rusu – fizioterapeut.