Consumatorii casnici din România au fost loviți în plin de criza din energie. Facturile au explodat, salariile sunt tot printre cele mai mici din UE, așa că nu-i de mirare panica instalată printre mulți oameni de rând.
Cum meteorologii anticipează o iarnă lungă și geroasă, românii deja se gândesc că nu vor avea cu ce să se încălzească.
Iar cei care mizează pe centrale pe gaz sau aleg încălzirea electrică trebuie știu că îi așteaptă facturi uriașe.
Sunt deja cazuri în care oamenii au primit facturi de peste 1.000 de lei pentru o garsonieră. În unele situații, facturile au venit într-un singur exemplar, pe două luni, pentru că, susțin furnizorii, nu au avut timp la dispoziție pentru a emite o singură factură pe o singură lună, așa cum trebuia, arată Antena 3.
Totodată, furnizorii insistă că încă de pe acum, din luna septembrie, ne putem aștepta la facturi mai mari. Motivul: furnizorii se plâng că nu au avut suficient timp la dispoziție pentru a actualiza sistemul informatic cu noul plafon care a intrat în vigoare de luna aceasta.
Toți cei care au primit o factură exagerat de mare la utilități trebuie să știe că există câțiva pași care pot fi urmați pentru a evita plata acestei facturi.