Ciucă îi „urechează” pe social-democrați. Premierul le cere miniștrilor PSD să nu mai vină cu „propuneri inflaţioniste”, referitor la creşterea salariilor şi a pensiilor

Ciucă îi urechează pe social-democrați. Premierul le cere miniștrilor PSD să nu mai vină cu propuneri inflaţioniste, referitor la creşterea salariilor şi a pensiilor
Sursa foto: Mediafax Foto
Publicat: 19/09/2022, 19:42

Premierul Nicolae Ciucă s-a arătat vizibil nemulțumit de atitudinea partenerilor de coaliție de la PSD și le cere acestora să înceteze să mai arunce în spațiul public „măsuri inflaționiste”, făcând referire la propunerile de majorare a salariilor și a pensiilor.

Prim-ministrul este nemulțumit de declaraţiile în cascadă şi de insistenţa partenerilor de coaliție de la PSD referitor la subiectul creşterii salariilor şi pensiilor, în absenţa unor cifre şi a unor proiecţii referitoare la bugetul pe 2023.

Marius Budăi a afirmat, luni, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că social-democraţii lucrează la un program de măsuri sociale pentru sprijinirea cetăţenilor în iarna care urmează.

Marius Budăi solicită noi măsuri sociale și o creștere de 10% a pensiilor din 2023

„Lucrăm la un program de sprijin pentru cetăţeni pentru iarna 2022-2023. Va fi un program de măsuri sociale. Noi am solicitat, în urma calculelor şi analizelor făcute, o majorare a pensiilor cu cel puţin 10 la sută de la 1 ianuarie.

În urma discuţiilor pe care le-am avut săptămâna trecută cu preşedintele PSD, dar şi cu premierul, începând de astăzi la nivelul Ministerului Muncii am declanşat în cadrul Comisiei de Dialog Social o discuţie transparentă cu partenerii sociali, angajatori, patronate şi sindicate, astfel încât de la 1 ianuarie să avem şi o creştere a salariului minim brut garantat în plată ţinând cont şi de directiva nouă aprobată în cadrul Consiliului European pe 6 iunie 2022, dar şi săptămâna trecută în Parlamentul European.

Salariul minim trebuie să fie în concordanţă cu două elemente, şi anume să fie 60 la sută din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Ciucă cere responsabilitate, nu declarații fără fond

”Am susţinut de la început că trebuie să ne îngrijim astfel încât să ne aliniem la această decizie. Există posibilitatea ca începând cu anul 2023, aşa cum am discutat în coaliţie şi cum am afirmat de fiecare dată, să susţinem creşterea salariului minim şi, desigur, a pensiilor, doar că aceste date, aşa cum este şi normal şi responsabil, vor fi făcute publice după ce vom avea proiecţia de buget pe anul 2023”, a spus premierul.

Acord la CE pentru salariul minim european

Negociatorii Parlamentului European și cei ai Consiliului Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru reglementarea salariului minim în Uniunea Europeană, în care se prevăd valori de referință care ar conduce la majorarea remunerației minime inclusiv în România.

Câștigul salarial lunar mediu brut în România, utilizat în fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, a fost de 6.095 de lei. Potrivit Comisie Europene, România ar trebui să crească salariul minim de la 2.550 de lei brut la 3.047 de lei brut.

Aceasta ar însemna o creștere a salariului net de la 1.524 de lei la 1.800 de lei net pentru angajat, iar pentru angajator ar presupune o majorare a costului salarial de la 2.607 lei la 3.116 lei, pentru salariul minim.

Sursa: News.ro

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării