Unul dintre cei mai îndrăgiți artiști ai României arată acum ca un bărbat total schimbat. Fuego spune că a urmat o dietă-minune care l-a ajutat să slăbească 30 de kilograme.
De la 115 kg, a ajuns la o greutate de doar 85 kg. Fuego este încântat că a găsit soluţia perfectă pentru a lupta cu kilogramele în exces şi nici nu a fost dificil.
Paul Surugiu, pe numele său real, s-a decis să lupte cu greutatea în momentul în care și-a dat seama că nu mai era mulţumit de aspectul său fizic.
Invitat într-o emisiune tv să vorbească despre ultimele noutăți din viața sa, Fuego a povestit secretul regimului alimentar pe care îl ține.
„Sunt tocmai în Republica Moldova, la Chișinău, și aici am participat la câteva evenimente. Am fost la un liceu și am vorbit despre valorile de la noi din țară. M-am simțit foarte bine. Dar de ce am spus asta? Pentru că ei au aflat că sunt la cură de slăbire, iar elevii mi-au oferit două coșuri cu mere verzi, auziseră că mănânc mere verzi”, a spus Fuego.
„Eu am avut 115 kilograme, acum un an jumate, doi ani. Am încercat să țin o cură de slăbire și să mănânc sănătos în primul rând. Cât mai puțin dulce, fără pâine, fără făinoase și cât mai multe produse bio. Eu am un program încărcat, dar încerc să fiu un om echilibrat” – Fuego
Și asta nu-i tot. Dimineața, de câteva luni, artistul s-a obișnuit să urmeze un „protocol” strict: „Îți spun un lucru care deja este secretul meu de aproape jumătate de an. Dimineața, când mă trezesc, beau două căni pline cu apă plată, apa să fie cât mai naturală, dacă se poate apă de izvor. După care mâncăm cereale, mănânc tot felul de cereale. Aceste cereale cu câteva fructe confiate de pădure, pentru că au puțin zahăr. Mâncăm cereale cu lapte de ovăz care are un gust fabulos. Mâncarea asta mă ține cinci ore”.
Și sănătatea este un aspect extrem de important, așa că artistul nu neglijează niciun aspect când vine vorba de problemele medicale ce pot apărea. De altfel, Fugeo are acum și mai multă grijă de sănătatea sa, mai ales de când a aflat că suferă de o boală genetică pe care a moștenit-o de la tatăl său. Este și boala care i-a curmat viața părintelui său, după cum mărturisește îndrăgitul cântăreț.
„Cel mai greu moment al vieţii mele a fost pierderea tatălui, cred că e cea mai mare dramă a vieţii mele. A fost un infarct şi s-a terminat totul foarte scurt. Tata a plecat în două minute. Tata a fost extrem de deştept, noi am trăit cu cărţile, avem o bibliotecă impresionantă. Tata le ştia pe toate, găseam la tata orice răspuns” – Fuego