Prima pagină » Știri externe » Japonia cere o reformă a Consiliului de Securitate al ONU după ce instituția nu a reușit să ia măsuri adecvate față de războiul din Ucraina

Japonia cere o reformă a Consiliului de Securitate al ONU după ce instituția nu a reușit să ia măsuri adecvate față de războiul din Ucraina

Japonia cere o reformă a Consiliului de Securitate al ONU după ce instituția nu a reușit să ia măsuri adecvate față de războiul din Ucraina
Japonia cere o reformă a Consiliului de Securitate al ONU după ce instituția nu a reușit să ia măsuri adecvate față de războiul din Ucraina

Japonia a făcut apel marți, prin vocea premierului Fumio Kishida, la o reformă a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU), în contextul în care organismul a fost blocat de Rusia, prin dreptul său de veto din Consiliu, neputând să reacționeze în fața războiului din Ucraina.

Kishida spune că instituția își pune în pericol credibilitatea, dat fiind faptul că Rusia, țară cu statut de membru permanent și drept de veto în Consiliul de Securitate, a blocat orice măsură în contextul agresiunii sale asupra Ucrainei.

„Noi, statele membre ale ONU, trebuie să acţionăm pentru a restabili credibilitatea organizaţiei”, a spus premierul japonez.

Declarația sa vine și în contextul în care Japonia speră de zeci de ani să devină membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.

Ca urmare a invaziei ruse din Ucraina, autoritățile de la Tokyo au un nou argument în favoarea reformării Consiliului de Securitate și cer noi negocieri în acest sens, notează Agerpres.

Japonia spune că Rusia „a călcat în picioare” Carta ONU

În discursul de marți, Kishida a spus că invadarea Ucrainei de către Rusia destabilizează fundamentele ordinii mondiale bazate pe lege și a subliniat că statul de drept ar trebui să fie cel care prevalează, nu forța brută.

„Invazia Rusiei în Ucraina este o conduită care calcă în picioare filozofia şi principiile Cartei ONU… Nu ar trebui să fie niciodată tolerată”, a afirmat Kishida.

Premierul nipon a făcut referire și la amenințările Moscovei cu utilizarea armelor nucleare. Kishida, a cărui țară a fost ținta a două atacuri de acest tip în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a declarat că amenințările de acest tip sunt „absolut inacceptabile”.

„Trebuie să facem în aşa fel încât să ne asigurăm că Nagasaki rămâne ultimul loc care a suferit un bombardament atomic. Ameninţarea cu arme nucleare, aşa cum a făcut Rusia de această dată, darămite utilizarea lor, reprezintă pericole serioase la adresa păcii şi siguranţei comunităţii internaţionale şi nu vor fi niciodată acceptate”, a transmis Kishida.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că a semnat un decret privind mobilizarea militară parțială începând de miercuri, spunând că apără teritoriile ruse și că Occidentul vrea să distrugă țara.

„Subliniez că este vorba de o mobilizare parțială. Doar rezerviștii vor fi recrutați”, a spus el.

Într-un discurs televizat, Putin a spus că scopul său este „eliberarea” regiunii Donbas din estul Ucrainei și că majoritatea oamenilor din regiune nu vor să se întoarcă la ceea ce el a numit „jugul” Ucrainei.

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și