A murit cel mai longeviv primar din Sălaj. Mircea Pop era în funcție din 1989

A murit cel mai longeviv primar din Sălaj. Mircea Pop era în funcție din 1989
Mircea Pop, primarul comunei Cuzăplac, județul Sălaj, a murit / Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 22/09/2022, 22:53

Mircea Pop, primarul comunei Cuzăplac, din județul Sălaj, a murit joi, la vârsta de 55 de ani. Edilul era în funcţie din decembrie 1989, fiind totodată unul dintre cei mai longevivi primari din Transilvania.

Mircea Pop a făcut parte timp de mai mulți ani din tabăra PSD, pentru ca înainte de alegerile locale din 2020 să plece din partid pentru a candida cu susţinerea PNL.

Trecerea în lumea Veșniciei a celui care a fost Mircea Pop, primarul comunei Cuzăplac, ne-a umplut sufletul de tristețe și de regret.

Timp de 30 de ani am împărtășit și promovat împreună valorile social-democrate, Mircea Pop fiind, ani în șir, liderul Ligii Aleșilor Locali Social Democrați; un primar destoinic, care a unit și dezvoltat comunitatea locală, un coleg distins și un om apreciat de toți cei care l-au cunoscut.

A pus suflet în ceea ce a făcut și, din păcate, viața lui pământească s-a încheiat prea devreme.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!„, a transmis PSD Sălaj pe Facebook.

Mircea Pop a candidat în 2020 susținut de PNL. ”Am primit cu profundă durere vestea trecerii în eternitate a colegului nostru, Pop Mircea, primarul comunei Cuzăplac. Vreme de mai bine de trei decenii, domnia sa a slujit neobosit interesele comunității sale, fiind primarul cu cea mai îndelungată activitate din județul Sălaj.

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, transmit și cei de la PNL.

În urmă cu trei ani, Mircea Pop a fost recompensat de prefectul de atunci, Florin Florian, cu o plachetă, la împlinirea a 30 de ani în fruntea administraţiei din Cuzăplac.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Rezultate BAC 2024. 8.000 de elevi au picat examenul. Anunţ oficial de la minister
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
Emily Burghelea, nevoită să stea o perioadă cu o TIJĂ în cap, după accidentul de...
Valentin a murit la 20 de ani, îndemnat de aburii alcoolului să intre în apă....
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
S-a dat interzis în TOATĂ ROMÂNIA. Ordinul are devine LEGE pentru toată lumea
Wimbledon. Emma Răducanu provoacă retragerea lui Andy Murray
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul....
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Câți tineri vor să plece din România? Statistica este îngrijorătoare
×