Obiectivele MCV și ale Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar, pe agenda reuniunii Consiliului de Management Strategic

Obiectivele MCV și ale Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar, pe agenda reuniunii Consiliului de Management Strategic
Sursă Foto - https://www.just.ro/
Publicat: 26/09/2022, 13:07

La sediul Ministerului Justiţiei, a avut loc, luni, o nouă reuniune a Consiliului de Management Strategic (COMS), fiind discutate obiectivele MCV şi ale Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar.

Potrivit Ministerului Justiţiei, la invitaţia ministrului Cătălin Predoiu, a avut loc, luni, o nouă reuniune a Consiliului de Management Strategic.

”Discuţiile au vizat evaluarea ţintelor prevăzute în MCV, prin prisma dezbaterilor parlamentare a legilor justiţiei, precum şi evaluarea atingerii obiectivelor prevăzute în Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025”, a precizat Ministerul Justiţiei.

Instituţia transmite că la întâlnire au participat membrii de drept ai COMS: ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marian Budă, procurorul general Gabriela Scutea şi preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu.

Proiectele legilor justiției, un obiectiv în cadrul MCV

Proiectele legilor justiţiei reprezintă un obiectiv în cadrul MCV, PNRR şi totodată un obiectiv de care depinde aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen, a declarat în urmă cu aproximativ o lună, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, în prima şedinţă a Comisiei speciale parlamentare comune pentru examinarea legilor din domeniul justiţiei.

Cătălin Predoiu a precizat și că există multiple mize legate de aceste proiecte, unele ţin de aparatul propriu zis al justiţiei şi consecinţa acesteia asupra grupurilor şi libertăţilor justiţiabililor, altele ţin de obiective politice şi economice „de cea mai mare importanţă pentru interesele ţării”.

„Este un proiect început în 2020, rămas ulterior nefinalizat, un lucru neterminat, şi această împrejurare era inacceptabilă pentru un guvern funcţional. De ce l-am început in 2020, în urmă cu doi ani de zile? Răspunsul este la fel de simplu; pentru că era reclamat de magistratura română, pentru că cetăţenii sunt încă nemultumiţi de justiţie şi performanţa acesteia şi nu în ultimul rând pentru că este un obiectiv în cadrul MCV, în cadrul PNRR şi în acelaşi timp un obiectiv de care depinde implicit şi aderarea noastră la spaţiul Schengen”, a precizat ministrul Justiţiei în urmă cu aproximaiv o lună.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome