Primul efect al victoriei extremei drepte din Italia: Dobânzile la care se împrumută statele din zona euro au crescut la niveluri fără precedent în ultimii 10 ani

Primul efect al victoriei extremei drepte din Italia: Dobânzile la care se împrumută statele din zona euro au crescut la niveluri fără precedent în ultimii 10 ani
Primul efect al victoriei extremei drepte din Italia - FOTO: Pixabay
Publicat: 26/09/2022, 19:13

Dobânzile la care se împrumută statele din zona euro au explodat literalmente până la niveluri fără precedent în ultimii zece ani, după anunţul victoriei extremei drepte la alegerile legislative din Italia.

Randamentele pentru obligaţiunile emise de statul italian pe zece ani au urcat până la 4,52%, cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2013, în timp ce randamentele pentru titlurile de stat emise de Germania pe zece ani au urcat până la 2,12%, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna decembrie 2011.

De asemenea, randamentele pentru obligaţiunile franceze pe zece ani au urcat și ele luni în jurul orei 13:30 până la 2,71%, un nivel nemaiîntâlnit după luna iunie 2012. Această creştere intervine în aceeaşi zi în care Guvernul francez şi-a prezentat proiectul de buget pentru 2023, conform căruia anul următor intenţionează să împrumute de pe pieţele financiare o sumă record de 270 de miliarde de euro.

De la începutul anului, dobânzile la care se împrumută statele din zona euro sunt în creştere rapidă, din cauza înăspririi politicii monetare a Băncii Centrale Europene, care luptă împotriva unei inflaţii care a atins un maxim istoric de 9,1% în luna august în zona euro.

Economia din Europa riscă să fie grav afectată de această creștere fulminantă, în contextul în care majoritatea țărilor europene se luptă cu explozia prețurilor la energie, care generează creșteri în lanț pe toate sectoarele.

„La acest cocktail din ce în ce mai neplăcut, numai lipsea decât riscul politic, care a venit în week-end”, susţin analiştii de la firma de gestionare de active Apicil.

„Principala îngrijorare a investitorilor cu privire la Meloni este dacă noul guvern italian de extremă dreaptă se va îndepărta de reformele adoptate de Draghi, care au permis Italiei să obţină sprijinul UE”, a spus Ipek Ozkardeskaya, analist la Swissquote Bank.

Extrema dreaptă câștigă teren în Europa

După Suedia, extrema dreaptă face un nou pas în Europa după alegerile din Italia.

Partidul Fraţii Italiei (Fratelli d’Italia) a obţinut între 22% şi 26% din voturi, în timp ce partenerii săi de coaliţie, Liga de extremă dreapta a lui Matteo Salvini şi partidul conservator Forza Italia (FI) al lui Silvio Berlusconi, au câştigat între 8,5% şi 12,5%, respectiv între 6 şi 8% din voturi, potrivit sondajului institutului Opinio realizat pentru televiziunea naţională Rai.

Este pentru prima dată după 1945, când un partid cu rădăcini extremiste ar putea guverna Italia, coaliţia dintre FDI, FI şi Ligă fiind asigurată, potrivit estimărilor în număr de locuri, să deţină majoritatea atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat.

Premierul ungar, Viktor Orban, şi omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, contestatarii Bruxellesului, i-au transmis deja „felicitări” Giorgiei Meloni încă de duminică seară.

Sursa: Agerpres

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Grecii sunt furioși peste măsură. Luni au primit cea mai proastă veste posibilă pentru ei
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
FOTO O româncă a câștigat al șaptelea titlu de Miss Fitness Universe. Anca are 37...
La nicio lună de la moartea Ancăi Molnar, Claudiu Molnar este din nou în doliu...
Imagini ȘOCANTE cu Emily Burghelea, după accidentul petrecut în vacanță. A fost desfigurată și are...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro publică notele până în ora 12:00
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Incendiu violent seara trecută în București! Trei persoane au ajuns la spital după ce flăcările...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nou indicator RUTIER, introdus în România! Ce faci dacă-l întâlnești?
Ciolacu: Singura constantă e că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Adio, maestre! Românii îşi iau adio de la o legendă a filmului. A murit acum
Un desert ieșit din comun. Spaghete de înghețată
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
De ce a fost amânantă înmormântarea actriței Ileana Stana Ionescu: ”Nu știm când va avea...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Motivul pentru care Rusia și-a bombardat propriul teritoriu de zeci de ori într-un singur an
×