VIDEO | Statul, câștigător în urma creșterii salariului minim (REPORTAJ)

Publicat: 27/09/2022, 19:00
Actualizat: 27/09/2022, 20:10

Vești bune pentru români. Salariul minim brut pe economie ar putea fi majorat de la începutul anului viitor, de la 2.550 lei, la 3.000 de lei, mai exact, oamenii vor primi aproximativ 200 de lei în plus de la angajatori. Asta după ce Parlamentul European a aprobat directiva privind salariul minim european, care obligă statele membre care au salariu minim pe economie, să garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent.

Directiva va fi adoptată și de Consiliul Uniunii Europene (UE), după care se va publica în Jurnalul Oficial al UE, iar statele membre vor avea la dispoziție maximum 2 ani pentru a o transpune în legislațiile naționale.

În acest moment, România are al treilea cel mai mic salariu minim brut din Uniunea Europeană, doar peste Letonia și Bulgaria. Salariul minim brut în Bulgaria este de 332 de euro, în Letonia 500 de euro, iar în România, puțin peste 515 euro, mai exact, 2.550 lei.

„Acum suntem într-adevăr pe locul 3 pentru că ne bat Bulgaria și cu Letonia care sunt cu puțin sub noi (…) După ce o să avem această creștere, care e destul de interesantă, undeva la 620 de euro o să ajungă, o să fim undeva a șaptea țară, în condițiile în care în alte părți deja ponderea salariului minim în salariul mediu este de 50%. Asta înseamnă că o să lăsăm un pic în spate Ungaria, Croația și poate chiar Slovacia. Iar țările care sunt cu salariul minim cel mai mare, bineînțeles că sunt cele din vestul și nordul Europei, iar aici pe primul loc vorbim de Luxemburg, unde salariul minim e undeva la 2.000-3.000 euro, dar să ne uităm și cât costă să locuiești acolo”, susține Doru Dima, analist cariere.

În acest sens, Ministrul Muncii, Marius Budăi, a susținut că varianta pe care Partidul Social Democrat a înaintat-o este ca salariul minim brut lunar să fie majorat în anul 2023 la 3.000 de lei.

„Este clar un impact pozitiv și asupra angajaților, și chiar asupra angajatorilor, pentru că noi, cu toții, și în special angajatorii se plâng de lipsa forței de muncă (…) Nu se poate trăi cu salariul minim în România”, a adăugat Marius Budăi, Ministrul Muncii.

Consultantul economic Adrian Negrescu afirmă că această creștere a salariului minim pe economie ar însemna o gură de oxigen pentru cei 1,6 milioane de români care câștigă salariul minim, adică aproximativ 1.500 lei pe lună.

„Pentru ei, creșterea la 3.000 lei brut înseamnă un plus de 200-200 și ceva de lei în plus la salariu. Ce pot face cu acești bani? E, să își plătească facturile. Chiar dacă doar o mică parte din facturi, dar înseamnă un plus”, susține consultantul economic.

Cu toate acestea, pentru mediul de afaceri, această majorare ar fi o povară în plus. Deși patronatele și sindicatele au venit cu propunerea încă de acum câteva luni de a uniformiza salariul minim pe economie la nivelul de 3.000 de lei, doresc ca această modificare să fie făcută treptat, după ce firmele vor trece peste lunile de iarnă, astfel încât să aibă destui bani să își plătească angajații.

„Această soluție va fi benefică pentru firme pentru că își mențin angajații și acoperă aceste scumpiri datorate ratei inflației (…) Orice mărire a salariului minim pe economie s-a realizat în România, a însemnat de fapt, mai mulți bani la stat, pentru că jumătate din acea mărire ajunge către stat, abia jumătate din bani merg către angajat”, spune Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).

În plus, președintele Cartel Alfa susține că orice schimbare politică are un efect negativ dacă este făcută brusc.

„Evident că dacă se va face un salt spectaculos legat de această creștere a salariului minim, efectul va fi reducerea de locuri de muncă pentru că angajatorii nu pot să rezolve problema decât încercând să amortizeze șocul prin reducerea cheltuielilor grafice în domeniul pieței muncii”, mai adaugă Bogdan Iuliu Hossu, președinte Cartel Alfa.

Sectoarele care vor beneficia, în principal, de această mărire sunt, de departe, comerțul, agricultura și serviciile.

„Minimul pe economie este apanajul sectorului comerțului în principal, acolo sunt cele mai multe probleme, sectoarele serviciilor, acolo unde se plătește salariul minim, în speranța că oamenii ăia mai câștigă un bacșiș, mai primesc de la clienți câte ceva (…) Sunt oameni pentru care acești bani reprezintă șansa de a supraviețui într-o situație economică extrem de dificilă”, spune consultantul economic.

Și oamenii sunt de părere că această mărire a salariului minim pe economie îi va ajuta, mai ales că în momentul de față abia reușesc să trăiască de pe o zi pe alta, fără un alt sprijin.

„Sunt casier. În momentul de față, unde sunt aici e mai bine ca în alte supermarketuri (…) Mă descurc binișor, dar mai am și ajutorul părinților”, spune o femeie.

Pentru ca firmele să își păstreze angajații și să le mărească salariile, specialiștii consideră că statul ar trebui să reducă taxele fiscale pe care antreprenorii reușesc cu greu să le plătească.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații