VIDEO | Bărbatul care a agresat un însoțitor de zbor într-un avion riscă ani grei de închisoare

Publicat: 27/09/2022, 20:51
Actualizat: 27/09/2022, 20:53

Bărbatul care a agresat un însoțitor de bord în timpul unei curse American Airlines, care zbura pe ruta Mexic – Los Angeles, ar putea fi condamnat la 20 de ani de închisoare.

Incidentul a avut loc pe 21 septembrie, într-un avion American Airlines care decolase de la San Jose del Cabo, Mexic, spre Los Angeles.

Bărbatul, pe nume Alexander Lee, în vârstă de 33 de ani, din Westminster, l-ar fi atacat pe însoțitorul de zbor deoarece acesta ar fi întârziat să-i aducă o cafea, relatează Daily Mail.

Momentul în care individul l-a agresat pe însoțitorul de zbor a fost filmat, iar la sosirea pe aeroportul din Los Angeles bărbatul a fost arestat de poliție pentru ultraj asupra echipajului de zbor. În avion, bărbatul a fost imobilizat cu ajutorul pasagerilor.

Potrivit martorilor, înainte de conflict, el a amenințat și că ”sunt zece ucigași în avion”.

Agresorul va ajunge în fața instanței joi, și, dacă va fi găsit vinovat de o infracțiune federală, riscă până la 20 de ani de închisoare.

Totodată, conducerea companiei a anunțat că bărbatului i s-a interzis să mai zboare cu avioanele American Airlines.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Mutu și-a băgat soția la înaintare! Masculilor le-a stat ”ceasul” chiar în buza mării: și-a...
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
Accidentul din Pantelimon: Momentul în care șoferul vinovat fuge după ce a spulberat doi copii,...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Care sunt simptomele infectării cu virusul West Nile. La ce trebuie să fim atenți și...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
UE pregăteşte terenul pentru o posibilă revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. Ce...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Se confiscă pe loc. Ilegal să transporți cu mașina în România. Legea nu se discută
Zodiile care au mare noroc în dragoste. Vin vremuri fabuloase
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Ce se întâmplă cu ochii noștri atunci când respirăm?