Expertul în energie Dumitru Chisăliță a explicat de ce schimbările aduse legii plafonării prețurilor la energie mai mult încurcă decât ajută. Președintele Asociației Energia Inteligentă a identificat – în contextul în care se vorbește despre cea mai costisitoare iarnă din ultimii 60 de ani – 13 posibile combinații de prețuri care se vor regăsi pe facturile consumatorilor casnici de energie electrică.
Dumitru Chisăliță susține că prevederile în baza cărora se calculează prețurile la energie sunt „absolut halucinante” și se vor aplica extrem de greu, cetățenii fiind cei care vor avea de suferit, pentru că nu vor ști la ce să se aștepte.
„Consumatorii să se aștepte să mai primească facturi la primăvară cu valori care reunesc 7-8 luni de consum, și asta din cauza unor prevederi absolut halucinante”, spune președintele Asociației Energia.
Potrivit expertului în energie, amendamentele aprobate în Senat la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale, care a înlocuit OUG 118/2021, privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale, nu rezolvă situația celor care sunt obligați să se încălzească folosind energia electrică, dar complică inutil modul în care se aplică plafoanele de preț la energie electrică.
”O familie cu mai mulți copii, dacă urmează o formă de învățământ, va obține un preț plafonat mai mic – nu se știe cum se aplică dacă familia are mai multe proprietăți, dacă stau copiii cu bunicii, cum se va face conexiunea între NLC și numărul de copii, cine va face verificarea dacă sunt la școală sau nu etc.”, a precizat expertul în energie.
Expertul în energie a arătat, într-un comunicat, care ar fi 13 posibile combinații de prețuri pentru facturile plătite în cazul consumului de energie electrică din locuințe:
- Cazul 1 : consumatorul are cel puțin 3 copii, dar doar dacă urmează o formă de învățământ, indiferent cât consumă, plătește prețul de 0,68 lei/kWh la toate punctele de consum;
- Cazul 2 : consumatorul care folosește aparate medicale, pe baza unei declarații pe proprie răspundere, indiferent cât consumă, plătește prețul de 0,68 lei/kWh;
- Cazul 3 : consumatorul care în 20221 a consumat, în medie, peste 301 kWh, iar consumul lunar în 2022 este tot peste 301 kWh, plătește prețul din contract, adică între 2,5 – 3,9 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 752 – 1.173 lei;
- Cazul 4 : consumatorul care a consumat în 2021, în medie, peste 301 kWh, iar consumul lunar în 2022 este sub 255 kWh, plătește prețul de 0,8 lei/kWh, respectiv o factură lunară de aproximativ 204 lei;
- Cazul 5 : consumatorul care a consumat în 2021, în medie, peste 301 kWh, iar consumul lunar în 2022 este sub 300 kWh, plătește prețul de 0,8 lei/kWh pentru primii 255 kWh și prețul pieței pentru diferență, respectiv o factură lunară de circa 240 lei;
- Cazul 6 : consumatorul care a consumat în anul 2021, în medie, sub 300 kWh, iar consumul lunar în 2022 este peste 301 kWh, plătește prețul de 0,8 lei/kWh, pentru primii 255 kWh și prețul pieței pentru diferență,respectiv o factură lunară de cca 242,5 lei;
- Cazul 7 : consumatorul care a consumat în anul 2021, în medie, peste 301 kWh, iar consumul lunar în 2022 sub 100 kWh, plătește prețul de 0,68 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 68 lei;
- Cazul 8 : consumatorul care a consumat în anul 2021, în medie, sub 100 kWh, iar consumul lunar anul acesta este peste 350 kWh, plătește prețul de 0,68 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 238 lei;
- Cazul 9 : consumatorul care a consumat în anul 2021, în medie, sub 100 kWh, iar consumul lunar în 2022 este sub 100 kWh, plătește prețul de 0,68 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 68 lei;
- Cazul 10 : consumatorul care a consumat în anul 2021, în medie, sub 300 kWh, iar consumul lunar în 2022 este sub 255 kWh, plătește prețul de 0,8 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 204 lei;
- Cazul 11 : consumatorul care a consumat în anul 2021, în medie, sub 300 kWh, iar consumul lunar în 2022 este sub 300 kWh, plătește prețul de 0,8 lei/kWh, pentru primii 255 kWh și prețul pieței pentru diferență, respectiv o factură lunară de circa 240 lei;
- Cazul 12 : consumatorul care a consumat în anul 2021, în medie, sub 300 kWh, iar consumul lunar în 2022 este sub 100 kWh, plătește prețul de 0,68 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 68 lei;
- Cazul 13: consumatorul care a consumat în anul 2021, în medie, sub 100 kWh, iar consumul lunar în 2022 este sub 300 kWh, plătește prețul de 0,68 lei/kWh, respectiv o factură lunară de circa 204 lei.
Expertul în energie Dumitru Chisăliță a precizat că, în lege, există prevăzut ca în februarie 2023 să se realizeze o citire a contoarelor tuturor consumatorilor. În cazul în care media consumului anului 2022 este diferită de media anului 2021, se va relua întreg procesul de încadrare în categoria prețurilor plafonate, de recalculare a tuturor facturilor din anul precedent, de emitere de noi facturi care vor reamplasa toți consumatorii din România în alte 13 situații posibile și se vor emite alte facturi, care vor regulariza facturile emise în decursul fiecărei luni din anul 2022.
”Dar cea mai mare întrebare: cum se vor pune în practică aceste prevederi? Răspunsul: Foarte Greu. Probabil că se vor mai emite facturi doar peste 5-6 luni, atunci când poți să finalizezi astfel de aplicații informatice care să facă facturi după acești algoritmi.
Consumatorii să se aștepte să mai primească facturi la primăvară cu valori care reunesc 7-8 luni de consum, și asta din cauza unor prevederi absolut halucinante”, a mai spus Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
CITEȘTE ȘI: