Două tramvaie care se deplasau pe același sens de mers s-au ciocnit, vineri după-amiază, în zona stației „Cimitirul Evreiesc” de pe Șoseaua Giurgiului din Capitală. În urma impactului, trei persoane au fost rănite și au primit ajutor medical la fața locului.
Dintre cele trei victime, două femei au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, iar cea dea treia victimă, un bărbat, a refuzat transportul la spital, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU-BIF).
După apelul primit la 112, la locul accidentului au fost trimise două ambulanțe SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM), o motocicletă SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă si Grupul special de Salvatori.
În cadrul Societății de Transport București (STB), de care aparțin mijloacele de transport în comun implicate, s-a declanșat o comisie care va cerceta accidentul. Este vorba de un tramvai al liniei 19, care a fost lovit în spate de un tramvai din linia 7.
„Din primele informații, se rare că au rezultat două persoane accidentate în tramvaiul din linia 7. În cadrul Societății de Transport București STB SA s-a declanșat o comisie care va analiza evenimetul. Pe baza rezultatelor, se vor lua măsurile care se impun conform Regulamentului Intern STB și legislației în vigoare”, a transmis STB, potrivit Mediafax.
Brigada de Poliție Rutieră face măsurători la fața locului, iar după finalizarea acestora se va relua circulația tramvaielor în zonă (7, 19 și 25).