Un tânăr din Iași a furat o haină de blană de 5.000 de lei din Palas Mall și a vândut-o apoi cu 1.500 de lei. Ce s-a întâmplat imediat

Un tânăr din Iași a furat o haină de blană de 5.000 de lei din Palas Mall și a vândut-o apoi cu 1.500 de lei. Ce s-a întâmplat imediat
Publicat: 01/10/2022, 12:14

Un tânăr de 20 de ani din Iași s-a ales cu dosar penal după ce a furat o haină de blană în valoare de 5.000 de lei dintr-un mall.

Acesta a profitat de un moment de neatenție al vânzătorului și, la scurt timp după ce a furat haina a decis să scape de ea, vânzând-o unei femei pe care a întâlnit-o întâmplător.

Acesta i-a cerut femeii suma de 1.500 de lei pentru haina respectivă.

Totul s-a întâmplat acum aproape doi ani, iar acum judecătorii au decis că tânărul va trebui să plătească o amendă penală de 1.800 de lei.

Se pare că totul a fost premeditat, hoțul anunțând un prieten că are de gând să fure.

„În jurul orei 17:00, inculpatul s-a deplasat către un complex comercial, cu intenţia de a sustrage bunuri din interior, ocazie cu care s-a întâlnit şi cu martorul. Inculpatul i-a spus acestuia că intenționează să sustragă o haină de blană, întrucât poate obține un preţ bun pe ea, dar între cei doi nu a existat o înţelegere cu privire la comiterea faptei, aceştia despărţindu-se. În timp ce se plimba prin incinta complexului, inculpatul era atent la un stand cu haine de blană situat la parterul complexului şi, la un moment dat, profitând de faptul că persoana vătămată, proprietarul standului, nu era atentă, a luat o haină de blană de culoare gri pe care a ascuns-o sub haina cu care era îmbrăcat şi s-a îndepărtat”, precizau magistrații.

Magistrații au informat că respectiva haină a ajuns înapoi la proprietar, potrivit presei locale.

Dacă nu plătește, tânărul din Iași riscă închisoarea

Judecătorii i-au pus în vedere bărbatului că dacă nu va achita amenda penală, riscă să facă închisoare.

„Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C.p. referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu zile de închisoare efectivă, în caz de neexecutare cu rea-credinţă a amenzii în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. În caz de imposibilitate de achitare integrală a amenzii în termenul de 3 luni, judecătorul delegat cu executarea poate dispune, la cererea inculpatului, eşalonarea plăţii amenzii pe o perioadă de cel mult 2 ani, în rate lunare, potrivit art. 559 alin. (2) Cod procedură penală”, se arată în decizia instanței.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată