Lexy Chidester, o populară TikTokeriță din California (SUA), în vârstă 30 de ani, a fost șocată să descopere că pe un perete din baia sa, unde se afla și un dulap, curge o substanță asemănătoare sângelui, imaginea fiind mai ceva ca într-un film de groază.
„Trăiesc în această casă de 20 de ani și acum, brusc, dulapul meu începe să sângereze”, descrie Chidester situația ciudată, citată de nypost.com
Infiltrația era cu atât mai ciudată, cu cât că nu venea din interiorul dulapului.
„Este direct dintr-un film de groază”, a exclamat ea, îngrozită, întrebându-se dacă nu cumva casa ei a fost „posedată”.
Chidester spune că, inițial, nu s-a gândit prea mult la pereții ei „sângerați”. Asta până când s-a uitat într-o zi mai insistent și a descoperit că „pata de sânge” de pe marginea chiuvetei și-a dublat dimensiunea, ca într-o scenă din filmul „True Crime (Crimă adevărată)”.
„Nu este normal”, a mai spus tânăra, zâmbind, adăugând că a apelat la un expert pentru ajutor.
Urmând sfatul acestuia, Chidester a spus că „s-a urcat în pod și a căutat zone umede sau moi, colorate similar”, fără – însă – niciun rezultat concret.
„A existat și o discuție despre o eventuală tăiere în perete, dar aceasta a fost ultima soluție absolută! Nu sunt o persoană îndemânatică, să știu cum să repar scurgerile, să tăi pereții sau să verific cablajul casei”, a declarat Chidester pentru NeedToKnow.Online.
Din fericire, după nenumărate investigații inutile, dintre care una a implicat scoaterea dulapului, Chidester a descoperit, în sfârșit, sursa infiltrațiilor.
„După ce am vorbit cu familia mea și am exclus tot ceea ce nu putea folosi raționamentul deductiv, singurul loc neexplorat mai îndeaproape a fost dulapul în sine. A fost singurul lucru care avea sens”, a mai explicat detectivul amator.
Chidester a explicat că, atunci când a mers să pună dulapul înapoi în perete, ea a observat că „au fost bucăți de metal” care erau suprapuse cu mai mult „sânge coagulat” în colț.
Pentru a ajunge la baza „rezervorului” de sânge, fratele ei și ea au folosit clești pentru a dezlipi metalul. Atunci au descoperit că substanța se scurgea din „interiorul metalului”.
Chidester a aflat mai târziu, prin intermediul urmăritorilor săi de pe rețelele de socializare, că așa-numitul sânge era de fapt „rugină” lichefiată.
„Mi s-a explicat că atunci când condensul este amestecat cu ani de rugină și fără ventilație – baia mea nu are ventilator – poate provoca lichefierea ruginii din metalul rece; ceva ce nu știam înainte de toate acestea! Peretele a fost lăsat cu pete roz deschis, dar în rest e bine”, a confirmat ea pentru sursa citată.