Ramona Porumb, viceprimar al Sectorului 1 din Capitală, a explicat, luni seară, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, care ar fi modul de lucru al primarului Clotilde Armand.
„Merg pe ideea că preferă să fie un dictator, un despot absolut, care nu agrează împărțirea puterii, dar acolo era vorba de a face o echipă, pentru a administra un sector, și consideră că-l poate administra singură, că-l poate conduce în stilul clasic, singură (…)
Eram în ședința de Consiliu, iar aceste ședințe durează până aproape de miezul nopții, am avut diverse discuții, dezbateri mai aprinse în Consiliu, și la un moment dat, colegii mei consilieri din cabinet mă anunță că doamna primar a venit și ne-a dat termen să ne mutăm în seara aceasta. Adrian Oianu, care are un anumit umor, în timp ce venea primarul în sală o și întreabă: «doamna primar, mai avem timp să ne luăm gecile de acolo să ne mutăm?» (…) A doua zi ne-am desfășurat activitatea normal în continuare”, a declarat Ramona Porumb în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București.
„Timp de foarte mulți ani, Sectorul 1 avea titulatura de Capitala Capitalei. Și pe bună dreptate, pentru că era foarte bine administrat, și era un exemplu pentru celelalte sectoare. Ulterior, am văzut o degradare, care a culminat în administrația Armand. Sectorul, din păcate este plin de gunoaie, de mizerie, din păcate chiar și de șobolani, iar spațiile verzi sunt degradate. Deci ce a fost cândva un exemplu, nu doar pentru Capitală, dar și pentru celelalte orașe din țară, a ajuns acum să-și dorească să revină la administrația ulterioară, iar toate progresele de atunci sunt îngropate în prezent”, a declarat viceprimarul Ramona Porumb în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.