Viscol şi zăpadă pe Transalpina. O porţiune de drum este închisă

Publicat: 04/10/2022, 10:30

Transalpina, drumul aflat la cea mai mare altitudine din România, este acoperită, marți dimineață, cu zăpadă, iar o porțiune de drum a fost închisă.

Direcția Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a arătat, marți dimineață că pe DN67C ninge viscolit, iar drumul e acoperit cu zăpadă de 5-6 centimetri.

În imaginile de pe DN 67C, din această dimineață se vede cum drumarii intervin cu un utilaj cu lamă şi material antiderapant şi o maşină de intervenţie.

„Ninge viscolit, pe partea carosabilă este gheață, fapt ce face foarte dificilă intervenția utilajelor de deszăpezire. Reamintim că accesul pe sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului este permis între orele 10⁰⁰-17⁰⁰”, anunțau drumarii la prima oră, avertizând că, dacă până la ora 10⁰⁰ nu se pot asigura condiții de siguranță pentru participanții la trafic este posibil restricționarea circulației pentru perioada când vremea nu este favorabilă.

Ulterior, la 10:00 au precizat că drumul rămâne închis. „Din cauza condițiilor meteo, circulația rutieră pe sectorul de drum cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului rămâne închisă circulației rutiere până când condițiile meteo vor permite desfășurarea traficului rutier în condiții de siguranță”, a anunțat DRDP Craiova, pe contul de Facebook.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...