Arhiepiscopia Tomisului reacționează în cazul acuzațiilor „călugărului-amant”: „Acționează din frustrare pentru faptul că a fost exclus din monahism și exmatriculat de la două facultăți de Teologie”

Arhiepiscopia Tomisului reacționează în cazul acuzațiilor „călugărului-amant”: „Acționează din frustrare pentru faptul că a fost exclus din monahism și exmatriculat de la două facultăți de Teologie”
Publicat: 04/10/2022, 14:19
Actualizat: 04/10/2022, 16:50

Arhiepiscopia Tomisului reacționeză în cazul scandalului din politic, în care este implicat deputatul Aurel Bălășoiu, și arată că acuzele aduse de Cristi Călin, cunoscut în presă drept „călugărul-amant”, sunt calomnii. El „acționează din frustrare pentru faptul că a fost exclus din monahism și exmatriculat de la două facultăți de Teologie”, arată sursa citată.

Deputatul Aurel Bălășoiu a fost surprins în imagini compromițătoare alături de un tânăr – ”Cristi” -, cu care ar fi întreținut relații sexuale, asta după ce ar fi fost implicat într-o relație și cu un alt călugăr.

Acesta din urmă – ”călugărul-amant” – susține că astfel de practici sunt cunoscute la cel mai înalt nivel al BOR, un deget acuzator fiind îndreptat către PS Visarion Bălțat, episcopul Tulcii, și către ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.

Călugărul-amant îl acuză pe episcopul Visarion Bălțat că l-ar fi abuzat sexual, cu mai mulți ani în urmă, pe tânărul ”Cristi” – atunci când acesta era minor -, iar despre ÎPS Teodosie susține că a vrut să îl ”pedepsească” pe deputatul Bălășoiu pentru că ar fi avut o relație cu unul dintre șoferii săi.

Arhiepiscopia Tomisului: „Dacă cineva acuză pe IPS Teodosie, trebuie să prezinte și dovezi, altfel acuzele devin calomnii”

Arhiepiscopia Tomisului transmite că IPS Teodosie nu are legătură cu cazul deputatului Aurel Bălășoiu, „pe care l-a văzut doar la slujbele oficiate pentru un bolnav, apropiat al deputatului”.

„Dacă cineva acuză pe IPS Teodosie, trebuie să prezinte și dovezi, altfel acuzele devin calomnii. Avem serioase îndoieli cu privire la credibilitatea informațiilor pe care Cristi Călin le lansează cu referire la IPS Teodosie, câtă vreme, după cum însuși declară în interviu, acționează din frustrare pentru faptul că a fost exclus din monahism și exmatriculat de la două facultăți de Teologie, urmare a unui comportament dovedit incompatibil cu morala creștină: calomnie, comerț neautorizat, port ilegal de uniformă clericală, actualmente făcând parte dintr-o biserică-pirat, nicidecum din BOR, iar în Arhiepiscopia Tomisului a fost depistat, anul trecut, colectând ilegal bani în numele Bisericii”, a transmis, marți, pe Facebook, insituția bisericească.


În cadrul mesajului postat pe Facebook, Arhiepiscopia a distribuit și un videoclip în care apare „călugărul-amant”. Clipul a fost distribuit pe Tik Tok, iar bărbatul apare pe o trotinetă electrică.

Episcopia Tulcii: „Cristi Călin a lansat acuze nefondate și halucinante”

La rândul ei, Episcopia Tulcii a transmis un comunicat de presă în care se dezice de afirmațiile „călugărului-amant”.

„Episcopia Tulcii a luat act cu mâhnire și stupoare de materialele denigratoare apărute în data de 3 octombrie 2022 în mass-media, la adresa Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.

Aceste acuze nefondate și halucinante lansate în presă de către Cristi Călin, o persoană care acționează pe fondul frustrărilor aduse de excluderea din monahism și a exmatriculării de la două Facultăți de Teologie, urmare a unui comportament dovedit incompatibil cu morala creștină: calomnie, scandaluri sexuale, port ilegal de uniformă clericală, etc aduc un prejudiciu atât imaginii Bisericii Ortodoxe în ansamblu, cât și clerului și credincioșilor tulceni, dar, mai ales, ierarhului eparhiot”, conform unui comunicat de presă transmis de Episcopie.

„Îndemnăm clerul și pe credincioșii tulceni la discernământ duhovnicesc, și mai ales la rugăciune stăruitoare pentru ca Adevărul să iasă la lumină, și să fie instaurată cât mai curând pacea sufletească și încrederea dintotdeauna în valorile spirituale și morale ale credinței creștine”, adaugă sursa citată.

Patriarhia Română, prima reacție după dezvăluirile Gândul

Patriarhia Română reacționează după dezvăluirile Gândul în ”scandalul anului” din politică. Excluderea din PSD a deputatului Aurel Bălășoiu – acuzat de ”încălcarea legii, a demnității umane și a moralei creștine” – a deschis o adevărată Cutie a Pandorei, iar înalte fețe bisericești din Biserica Ortodoxă Română au apărut în acest scenariu.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis, în exclusivitate pentru Gândul, că a fost deja primită o ”scrisoare de sesizare” de la călugărul-amant al deputatului Aurel Bălășoiu.  Scrisoarea a fost transmisă către forurile superioare ale Patriarhiei Române, în același timp fiind solicitate ”probe” din partea expeditorului.

Vă pot confirma că astăzi am primit de la reclamantul (…) o scrisoare de sesizare a unor fapte menționate în denunțul pe care susține că l-a făcutAm redirecționat imediat această scrisoare forurilor interne abilitate să o ia la cunoștință și imediat după aceea i-am transmis expeditorului solicitarea conform căreia acuzațiile sale trebuie însoțite, cu necesitate, de probe.

Domnia sa a răspuns însă că a depus probele la alte instituții. Transmițându-i că avem același drept ca aceste alte instituții de a le primi și noi, a spus că o va face în următoarele 12 ore”, a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

„Biserica, prin forurile sale, va sancționa ferm pe linie bisericească faptele imputate și dovedite”

După ce respectivele probe vor intra în posesia reprezentanților Patriarhiei Române, urmează să fie transmisă o solicitare de ”cercetare și anchetare” către centrele eparhiale de care aparțin înaltele fețe bisericești menționate.

Vasile Bănescu a mai ținut să menționeze că ”Patriarhia și Arhiepiscopia nu pot întreprinde o cercetare tehnică specializată a veridicității probelor, expertiză care va putea fi făcută, inclusiv la solicitarea reclamaților, de autoritățile judiciare”.

În momentul când noi le vom primi – dacă le vom primi -, Cancelaria sinodală le va direcționa oficial cu solicitare de cercetare și anchetare centrelor eparhiale de care aparțin persoanele menționate în scrisoare. Această anchetă locală este o treaptă absolut necesară și statutară.

În același timp, trebuie să adaug că Patriarhia și Arhiepiscopia nu pot întreprinde o cercetare tehnică specializată a veridicității probelor, expertiză care va putea fi făcută, inclusiv la solicitarea reclamaților, de autoritățile judiciare care se vor sesiza, dacă vor considera justificată începerea unei anchete judiciare”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, în exclusivitate pentru Gândul.

”Este subînțeles că, în măsura adeveririi indubitabile a gravelor acuzații, Biserica, prin forurile sale, va sancționa ferm pe linie bisericească faptele imputate și dovedite”

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române

Călugărul-amant al deputatului exclus din PSD, audiat 11 ore la Parchet

Călugărul-amant al deputatului ex-PSD Aurel Bălășoiu a fost audiat, în noaptea de luni spre marți, timp de 11 ore, la Parchetul General. Departamentul de Investigații Speciale Gândul prezintă noi informații, în exclusivitate, din ”scandalul anului” în politica românească.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că acest scandal cu conotații politice și sexuale a intrat în atenția procurorilor, aceștia încercând să obțină informații din ”culisele” orgiilor sexuale care se desfășurau în Constanța, Olimp, Pitești, București și nu numai.

Călugărul-amant al deputatului Aurel Bălășoiu a dezvăluit că imaginile compromițătoare în care acesta apărea alături de un tânăr – escorta ”Cristi” – nu sunt decât o primă filă dintr-un scenariu cu ramificații multiple, apărând conexiuni cel puțin controversate cu înalte fețe bisericești ale Bisericii Ortodoxe Române (BOR), respectiv PS Visarion Bălțat, episcopul Tulcii, și ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.

”Audierile de la Parchetul General au durat nu mai puțin de 11 ore. I s-a cerut (n.red. – călugărului-amant al lui Aurel Bălășoiu) să răspundă la întrebări referitoare la dezvăluirile șocante făcute în ultimele zile.

Procurorii merg pe mai multe piste, în acest moment, și doresc să descifreze toate necunoscutele acestui caz în care sunt vehiculate acuzații grave, inclusiv la adresa unor înalte fețe bisericești din BOR. Însă procurorii încearcă, în primul rând, să stabilească dacă deputatul Aurel Bălășoiu – dar și alte persoane importante – au întreținut, de-a lungul timpului, relații sexuale cu persoane printre care se aflau și minori”, au declarat sursele judiciare, în exclusivitate pentru Gândul.

O posibilă rețea de trafic de droguri și de escorte masculine

Informațiile obținute GÂNDUL îl plasează pe deputatul de Argeș Aurel Bălășoiu printre acuzații de adulter, homosexualitate. În același timp, dezvăluirile duc și către o posibilă rețea de trafic de droguri și de escorte masculine. Așa rezultă dintr-o primă înregistrare-bombă în posesia căreia au intrat reporterii speciali Gândul.

Sursele noastre susțin că pe respectiva înregistrare se aud deputatul Aurel Bălășoiu și un călugăr, cu care parlamentarul întreținea frecvent raporturi intime. Era, se poate spune, un călugăr-amant al deputatului care este căsătorit, are doi copii și mai mulți nepoți.

Cei doi s-ar fi cunoscut la Constanța, unde călugărul vindea obiecte bisericești. Ei ar fi devenit intimi, iar, prin intermediul călugărului, deputatul s-ar fi bucurat de plăceri trupești și alături de ”Cristi”, cel despre care se face vorbire în înregistrare.

Mai mult, surse judiciare ne-au declarat că escorta ”Cristi” – cu privire la care călugărul-amant afirmă în discuția cu Bălășoiu că ar fi fost filat de anchetatori – apare ca presupusă victimă sexuală (pe vremea când era minor) a unei înalte fețe bisericești – PS Visarion Bălțat -, iar dosarul se află în instrumentarea procurorilor din Constanța.

  • Călugărul-amant: Dumneavoastră nu-nțelegeți? M-aș îndoi dacă, dar oamenii ăștia dacă v-au interceptat telefonul, au control total și ei iau tot.
  • Deputatul Aurel Bălășoiu:  Păi da’ stai un pic, că noi n-avem poze din alea. În telefon avem orice, dar nu alea.
  • Călugărul-amant: N-ai trimis poza? Băi, fii oleacă atent cu pozele alea.
  • Deputatul Aurel Bălășoiu:  Noi 3?
  • Călugărul-amant: Noi 2. Nu-mi trimiteai poză dezbrăcat? Cu penisul? Și ziceai nu aicea, nu pe cameră. Ne-ntâlnim undeva, facem și am terminat. Eu v-am zis, nu m-ați ascultat. Eu știam. Știam că e posibil orice. Știam când ați venit în fața mea. Zic: l-a trimis Dumnezeu sau l-a trimis satana? Cum vedeți lucrurile? Ajutați-mă și pe mine.
  • Deputatul Aurel Bălășoiu:  Nu știu, sunt deja senil acuma, ce să… N-am trecut prin d-astea. Da’ ce mi-ai spus, m-a îngrozit, oricum.
  • Călugărul-amant: E grav.
  • Deputatul Aurel Bălășoiu:  Imagine pierdută total. (discuția integrală AICI)

„Serviciul Român de Informații a anunțat președintele României”

Departamentul de Investigații Speciale Gândul a publicat, în exclusivitate, și cea de-a doua înregistrare-șoc, personajele fiind călugărul-amant al deputatului Aurel Bălășoiu și escorta ”Cristi”.

În timpul discuției interceptate, PS Visarion Bălțat și Înaltpreasfințitul Teodosie au apărut din nou, iar acuzațiile sunt extrem de grave. Mai mult, călugărul-amant și escorta ”Cristi” au dat de înțeles că ar dori să plece din țară și că Serviciul Român de Informații (SRI) a ”intrat pe fir”.

  • ”Cristi”: Ia stai, bă… Mă, ești handicapat? Stai 2 secunde să mai citesc aicea ce scrie… (citește) Nu înțeleg… Nu scrie de ce… Hiiii… (tăcere) Marș, coa… (tăcere) Bă coa… chiar l-au dat afară din Parlament?
  • Călugărul-amant: Da, bă, l-au dat afară din Parlament. Tu nu înțelegi că l-au nenorocit pe omul ăsta?
  • ”Cristi”: Băi coa… ce se întâmplă, mă? Au început să cadă ăștia mari, coa…, ce dracu`! Ce dracu` se întâmplă, coa…?
  • Călugărul-amant: Coa…, coa…, ce coa…? Vorbește frumos, părinte! Că m-ai nenorocit și pe mine, părinte! (…) Măi, părinte, o intrat Serviciul Român de Informații pe fir. Serviciul Român de Informații a anunțat președintele României, prim-ministrul României, președintele Camerei Deputaților, patriarhul României, arhiepiscopul Calinic de la Argeș, arhiepiscopul Teodosie, episcopul Visarion, înțelegi? Sunt note oficiale, nu mai ai ce face, pa!

(…)

  • Călugărul-amant: Șoferul ăla a avut o relație cu deputatul. S-o sărutat, s-o f…tut pe la mănăstire, pe lângă Constanța. Bulangiul ăsta a aflat, Teodosie. Și Teodosie a pus să-l execute pe deputat.
  • ”Cristi”: Cred că Teodosie era gelos.
  • Călugărul-amant: Teodosie era gelos. Eu ți-am spus că Teodosie nu-mparte nimic cu nimeni. În momentul în care ai luat ceva de la Teodosie, te nenorocește. (înregistrarea integrală AICI)

________________________________________________________________________________________

CITEȘTE ȘI:

BREAKING NEWS | Călugărul-amant al deputatului exclus din PSD, audiat 11 ore la Parchet! Procurorii au vrut să afle culisele orgiilor sexuale

E cutremur în PSD! Deputatul Aurel Bălășoiu a fost exclus din partid, fiind implicat într-un monstruos caz sexual! FOTO ÎN PREMIERĂ NAȚIONALĂ

EXCLUSIV | Prima reacție a deputatului PSD exclus din partid fiindcă ar fi întreținut relații sexuale cu minori: ”Voi lupta…”

Cine este Aurel Bălășoiu, deputatul dat afară din PSD după ce a fost implicat într-un scandal sexual cu minori

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean...