Petre Daea dă asigurări că România are suficient grâu pentru consumul intern, dar și pentru export

Petre Daea dă asigurări că România are suficient grâu pentru consumul intern, dar și pentru export
Sursă foto: Andreea Alexandru/MEDIAFAX FOTO
Publicat: 04/10/2022, 16:01

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marți că producția de grâu „înmagazinată și aflată sub cheie” depășește 9 milioane de tone.

Potrivit acestuia, cantitatea de grâu este suficientă pentru a asigura necesarul de hrană la nivel intern, dar și posibilitatea de a exporta.

„Vreau să felicit, în primul rând, cultivatorii de grâu, care în anul acesta deosebit au putut să obţină o producţie înmagazinată şi aflată sub cheie, care asigură necesarul de hrană al ţării şi disponibilităţi pentru export. Este o producţie care a dat dimensiunea preocupării şi în acelaşi timp a priceperii fermierilor, folosindu-se de dotările pe care le-au putut avea şi le-au putut folosi, evident, în spaţiul acesta deschis, unde timpul te mână spre o decizie rapidă şi spre o acţiune concretă. La încheierea recoltării, fermierii au adunat 9 milioane de tone de grâu, ceea ce înseamnă o producţie care se înscrie în rezultatele obţinute de-a lungul vremii, cu excepţia anului 2021, unde a fost un salt de peste 10 milioane de tone”, a declarat Daea în cadrul unei conferințe de specialitate.

Totodată, ministrul Daea a mai declarat că și în ceea ce privește floarea-soarelui, în cazul căreia activitățile de recoltare sunt aproape finalizate, rezultatele vor „satisface nevoile țării și disponibilitățile pentru export”, potrivit Agerpres.

Petre Daea: Cantitățile de porumb pentru export vor fi mult mai mici

În ceea ce privește porumbul, cantitățile disponibile pentru export vor fi mult mai mici, a mai explicat ministrul Agriculturii.

„Suntem în apropierea finalizării recoltatului la floarea-soarelui. Producţiile obţinute până la această dată ne dau posibilitatea să afirmăm că există şi aici în condiţii grele, rezultate care să satisfacă nevoile ţării şi disponibilităţile pentru export. La cultura porumbului, aceasta a fost mai mult afectată. Fermierii ştiu acest lucru. Ea a fost salvată pe suprafeţele aflate în perimetrul irigabil şi pe anumite zone unde precipitaţiile au căzut în anumite cantităţi, în perioade diferite de vegetaţie, ţinând într-un confort hidric planta, iar producţia care se estimează ne dă posibilitatea nouă să afirmăm astăzi că vom avea necesarul pentru consumul intern, dar o cantitate mult mai mică pentru export. Şi când mă refer la export, mă gândesc la faptul că România, aflându-se în bazinul Mării Negre, într-o competiţie cu două state fanion, înţelegând aici Rusia şi Ucraina, state care au un aport deosebit la export, România fiind a treia ţară şi a doua din Uniunea Europeană cu potenţialul acesta de a exporta cereale, anul acesta nu va avea posibilitatea să exporte cantitatea pentru care fermierii au lucrat şi noi ne-am aşteptat, din cauza condiţiilor pe care le cunoaşteţi”, a mai spus Petre Daea.

Potrivit ministrului, în această perioadă se lucrează intens în câmp pentru însămânţarea culturilor de toamnă, fiind deja finalizat semănatul la rapiţă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată