EXCLUSIV | Armata Română nu a mai putut apăra flancul estic al NATO după ce a fost înșelată de o grupare de crimă organizată. Mai multe avioane MIG-21 au fost avariate

EXCLUSIV | Armata Română nu a mai putut apăra flancul estic al NATO după ce a fost înșelată de o grupare de crimă organizată. Mai multe avioane MIG-21 au fost avariate
Caracter ilustrativ/Sursa/Mediafax Foto
Publicat: 04/10/2022, 19:29
Actualizat: 05/10/2022, 14:25

Magistrații Curții de Apel Ploiești au arătat cum a fost înșelată Armata Română cu trei vapoare pline cu kerosen de proastă calitate și cum s-au stricat mai multe MIG-uri după ce au fost alimentate cu acest tip de combustibil. Procurorii DIICOT au stabilit că siguranța națională a fost pusă în pericol, iar țara noastră ar fi fost pusă, temporar, în situația în care să nu-și mai poată îndeplini îndatoririle față de NATO.

În motivarea menținerii sechestrului pus pe averea unei femei, judecătorii Curții de Apel Ploiești au explicat întregul mecanism al unei afaceri prin care Ministerul Apărării Naționale (MApN) a fost prejudiciat cu peste 6,5 milioane de euro, iar mai multe avioane de vânătoare s-au stricat și au avut nevoie de reparații la Aerostar Bacău.

Concret, spun judecătorii, la data 27 februarie 2018, SC Jetfly Hub, condusă de omul de afaceri Cristian Berendel, a încheiat cu MApN, pentru o perioadă de patru ani, un acord-cadru prin care societatea urma să furnizeze combustibil turboreactor de aviaţie pentru opt unități militare.

Prin contract, s-a convenit livrarea a două tipuri de kerosen, respectiv Jet Al şi Jet Al Premium. Conform caietului de sarcini, diferenţa între cele două tipuri de carburanţi era reprezentată de nivelurile impuse cu privire la trei parametri. Este vorba despre punctul de îngheţ, concentraţia de hidrocarburi aromatice și concentraţia de sulf mercaptanic. În același timp, ambele tipuri de combustibil trebuiau să conţină doi aditivi obligatorii, respectiv aditiv antioxidant și aditiv antistatic.

Conform anchetatorilor, pentru a câștiga încrederea Armatei, primul transport a fost conform contractului și a fost adus în Portul Constanța cu nava Evia Petrol. Ce nu știau, însă, reprezentanții MApN era că în același port acostase, cu mult timp înainte, încă din octombrie 2017, un vapor grecesc, încărcat cu kerosen ieftin, de proastă calitate.

Ca urmare, după ce primul transport a fost livrat, afaceriștii ar fi continuat să trimită, către rezervoarele MApN, kerosen din această a doua navă. Mai apoi, potrivit anchetatorilor, alte două vapoare au adus în țară kerosen procesat în Grecia și Turcia, neconform cu cel achitat de Armata Română.

„Neconformitățile existente, constatate cu privire la specificaţiile tehnice ale carburanţilor proveniţi din cele trei vase, au condus la deteriorarea unor aparate de zbor tip MIG 21 Lancer, care au ajuns în custodia SC Aerostar SA Bacău, unitatea de specialitate din România responsabilă cu reparaţia şi service-ul aeronavelor militare”, se arată în documentul întocmit de judecători.

Reprezentanţii SC Aerostar au întocmit o adresă de informare prin care au sesizat Statul Major al Forţelor Aeriene cu privire la apariţia „unor manifestări neobişnuite” la unele echipamente.

În acest sens, la unitatea UM 01969 Câmpia Turzii, într-o pompă s-a identificat şpan metalic în filtrul central din cauza lubrifierii necorespunzătoare, aceasta depinzând de proprietăţile chimice de lubrifiere ale petrolului folosit. La aceeaşi unitate militară, în două avioane MIG-21 Lancer s-au găsit probleme legate de alimentarea cu kerosen.

Concluzia specialiştilor Aerostar Bacău a fost că din cauza utilizării petrolului au rezultat pompe de combustibil deteriorate, iar cinci avioane MIG ar suferit defecțiuni.

Prejudiciu de peste 30 de milioane de lei

Magistrații au precizat că aeronavele militare de luptă au suferit degradări serioase, în condițiile în care reprezintă bunuri de interes strategic, a căror avariere a constituit o ameninţare la adresa securității naţionale şi capacităţii de apărare a ţării, cu atât mai mult cu cât România şi-a asumat asigurarea securității flancului estic al NATO.

Instanța a reţinut faptul că gruparea infracţională organizată a funcţionat pe cinci paliere, membrii acesteia având roluri bine definite.

Pe primul palier ar fi activat Cristian Berendel, administrator al Masterchem Oil DMCC Dubai și asociat unic al SC Jetfly Hub SRL. Acesta ar fi avut calitatea de lider al grupării, asigurând pregătirea, organizarea, controlul şi coordonarea întregului grup, inclusiv relaţionarea cu factorii de decizie din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

În acest sens, audiat în calitate de martor, fostul director financiar al Jetfly Hub a arătat că Berendel a fost „cel care comanda totul, nemişcându-se nimic fără acordul său”.

Pe al doilea palier, spun judecătorii, ar fi fost responsabil fratele liderului grupării, administratorul SC Jetfly Hub, care a semnat acordul-cadru încheiat cu MApN, contractele subsecvente la acordul-cadru, actele adiţionale, caietul de sarcini, adresa prin care se justifică aparenta furnizare a unui combustibil tip Jet Al Premium, la un preț inferior, din cauza lipsei stocului de carburant tip Jet Al, respectiv facturile de livrare a combustibilului turboreactor de aviaţie către unităţile militare.

Pe al treilea palier ar fi acţionat o persoană împuternicită de liderul grupării să reprezinte firma acestuia în fața instituțiilor statului.

Prejudiciul final adus Armatei Române a fost stabilit de procurori la peste 30 de milioane de lei, adică mai bine de 6,5 milioane de euro.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată