Liderul FSLI, mesaj de Ziua Educației: „Ne-am săturat de mesajele politicienilor! Ei au ca prioritate jocurile de culise”

Liderul FSLI, mesaj de Ziua Educației: „Ne-am săturat de mesajele politicienilor! Ei au ca prioritate jocurile de culise”
Sursa FOTO: wikimedia.org - Ilustrativ
Publicat: 05/10/2022, 11:04

Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) Simion Hăncescu are miercuri, de Ziua Internațională a Educației, mesaje pentru cadrele didactice, elevi și părinți, lăudând eforturile acestora și criticând totodată în același timp situația din educație și politicienii care nu au făcut nimic pentru ca lucrurile să se schimbe în bine.

„Ne-am fi dorit să vă spunem astăzi că educaţia din România a devenit, în sfârşit, o prioritate naţională, dar nu putem să vă oferim acest “dar” nici măcar simbolic, pentru că în România în ultimii zeci de ani ni s-a demonstrat că singurele priorităţi ale politicienilor sunt jocurile de culise, transmite el învăţătorilor şi profesorilor. ”Şi vouă am fi vrut să vă oferim darul unui sistem educaţional mai primitor, performant şi modern. Statul a eşuat şi de această dată”, este mesajul pentru elevi, în timp ce părinţilor le mulţumeşte pentru sprijin şi le spune că avem o ţară în care ”cei care fac legile ne dau deja de prea mult timp exemplul încălcării lor”. ”Suntem cu toţii suprasaturaţi de declaraţiile celor care sunt în vârful ţării, care spun că au interesul ca şcolile din România să devină unele de top, că educaţia este o prioritate naţională”, afirmă Hăncescu.

„Nu putem să vă oferim acest „dar””

„Ziua Internaţională a Educaţiei este o sărbătoare a naţiunilor care înţeleg că sistemul de învăţământ este unica poartă către emanciparea, dezvoltarea şi consolidarea unui stat democratic. Fără educaţie nu putem reţine în memoria colectivă ceea ce istoria ne scrie în destin, aşa cum nici nu putem să ne imaginăm viitorul. Este ziua voastră, dragi colegi – personal didactic, didactic auxiliar şi nedidacticcare împreună transformaţi şcolile din România în a doua casă pentru milioane de copii şi tineri. Voi sunteţi cei care înţelegeţi mai bine ca oricine că valoarea unui popor stă, înainte de orice, în calitatea oamenilor şi în patrimoniul spiritual, lăsat moştenire din generaţii în generaţii”, afirmă liderul FSLI Simion hăncescu într-un comunicat transmis miercuri.

„Ne-am fi dorit să vă spunem astăzi că educaţia din România a devenit, în sfârşit, o prioritate naţională, că în curând toate problemele din sistem vor fi rezolvate, că veţi avea un statut respectat, salarii motivante, condiţii de lucru de ultimă generaţie şi uşi deschise către tot ceea ce înseamnă un învăţământ de calitate, de top, la nivel european şi mondial. Nu putem să vă oferim acest “dar” nici măcar simbolic, pentru că în România în ultimii zeci de ani ni s-a demonstrat că singurele priorităţi ale politicienilor sunt jocurile de culise, în interes personal sau pentru grupurile proprii de interese”, spune Hăncescu.

Mesaj pentru părinți

Liderul FSLI le transmite părinților că, fără ei, nimic nu ar fi fost posibil, în privința îmbunătățirii sistemului de educație.

„Credem că doar prin susţinerea reciprocă, prin puterea respectului, dar şi a implicării reale, putem să oferim Educaţiei de ziua ei dreptul

fundamental la viaţă, într-o ţară în care cei care fac legile ne dau deja de prea mult timp exemplul încălcării lor, nu al respectării lor. Suntem cu toţii suprasaturaţi de declaraţiile celor care sunt în vârful ţării, care spun că au interesul ca şcolile din România să devină unele de top, că educaţia este o prioritate naţională, că profesorii ar trebui să fie remuneraţi mai bine, iar elevii sprijiniţi şi încurajaţi să facă performanţă.

Încă aşteptăm să vedem când acestea vor fi puse în practică”, declară Simion Hăncescu.

„Cu ocazia Zilei Internaţionale a Educaţiei, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, vă urează tuturor La mulţi ani, în speranţa că vom transforma împreună sistemul de învăţământ românesc în cel pe care ni-l dorim cu toţii!”, conchide liderul FSLI.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...