De frica mobilizării anunțate de Putin, doi ruși au fugit cu barca, prin Marea Bering, până în America

De frica mobilizării anunțate de Putin, doi ruși au fugit cu barca, prin Marea Bering, până în America
De frica mobilizării anunțate de Putin, doi ruși au fugit cu barca, prin Marea Bering, până în America / Sursa FOTO: wikimedia.org
Publicat: 07/10/2022, 15:20

Lumea nu vrea război, iar o dovadă mai bună decât acest gest nu există! Doi ruși au fugit cu barca, prin Marea Bering, până în America, dorind să scape de mobilizarea militară ordonată de Vladimir Putin!

Ajunși în SUA, pe coasta Alaskăi, rușii au solicitat imediat azil, temându-se nu care cumva să fie trimiși înapoi și să ajungă pe frontul din Ucraina.

Rușii au vâslit până pe insula St. Lawrence

Cei doi cetățeni ruși au cerut azil în America după ce au traversat Strâmtoarea Bering cu o barcă. Ei au vâslit până în Alaska, regiune pe care, culmea, chiar Rusia (fostul Imperiu Țarist) a vândut-o SUA în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ei se află acum în custodia autorităților federale americane, a precizat guvernatorul din Alaska, Mike Dunleavy.

Potrivit BBC, pentru a ajunge în America, cei doi ruși vâslit prin Strâmtoarea Bering aproape 90 de kilometri, distanța cea mai mică dintre Rusia (continentală) și SUA (statul Alaska).

„A fost o surpriză pentru noi. Cine știe ce se va întâmpla în viitor dacă mai multe persoane din Rusia vor încerca să părăsească Rusia prin Strâmtoarea Bering”, a comentat guvernatorul statului Alaska. Pe de altă parte, el a tras un semnal de alarmă cu privire la riscul de a traversa Bering pe timp de furtună, conform previziunilor meteorologice anunțate pentru zilele următoare.

Senatorul Dan Sullivan: „Rușii nu vor să lupte”

Senatorul american Dan Sullivan este de părere că povestea celor doi ruși care au vâslit până în Alaska arată că cetățenii din Federația Rusă pur și simplu „nu vor să lupte în războiul lui Putin”. „Acest incident arată două lucruri: în primul rând, poporul rus nu vrea să lupte în războiul de agresiune al lui Putin împotriva Ucrainei. În al doilea rând, având în vedere apropierea dintre Alaska și Rusia, statul nostru are un rol vital de jucat în asigurarea securității naționale a Americii”, a estimat Dan Sullivan.

Alaska este statul american fără frontieră comună cu celelalte state federale care alcătuiesc SUA. De fapt, Alaska este un teritoriu pe care Rusia imperială l-a vândut Americii în secolul 19 pentru o suma de 7,2 milioane de dolari, la paritatea de la momentul respectiv. În această afacere a fost implicat, ca negociator direct, militarul de origine română George Pomutz. Pentru meritul său în perfectarea unei „afaceri de succes”, cum a numit-o presa americană la vremea respectivă, George Pomutz a fost avansat la gradul de general în armata SUA.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?