Pasajul Domnești de pe Centura Capitalei este aproape finalizat, iar în prezent se fac ultimele lucrări, anunță reprezentanții Ministerului Tranporturilor.
Potrivit lui Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, acesta este în prezent stadiul lucrărilor la Pasajul Domnești, de pe Centura Capitalei.
Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” când se va deschide Pasajul Domnești, – cel mai așteptat proiect de infrastructură de pe Centura Capitalei.
Ionel Scrioșteanu a anunțat în premieră, în august, în emisiunea „Cu Gândul la București” – difuzată integral luni (15 august, ora 19.00) pe Gândul.ro, Facebook Gândul și YouTube Gândul că Pasajul Domnești va fi inaugurat pe data de 15 noiembrie 2022.
„Cred că acolo este cea mai aglomerată intersecție din țară, pentru că tot traficul care vine din Bulgaria, Turcia, Grecia, care face legătura cu Vestul Europei, practic trece pe la Pasajul Domnești, în acea intersecție în care se stă cu zecile de minute sau cu orele întregi (…)
În luna noiembrie, 15 noiembrie, vom da în trafic Pasajul Domnești. Este în premieră această dată anunțată azi. Chiar ieri am avut o întâlnire cu toți factorii responsabili și toții au spus că este fezabil să punem în trafic Pasajul Domnești, în condiții de siguranță, fără probleme”, a declarat Ionel Scrioșteanu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.
Contractul pentru proiectarea şi execuţia pasajului de la Domneşti a fost semnat în 2017 cu românii de la Straco pentru aproximativ 100 de milioane de lei.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis în ianuarie 2018 Ordinul de Începere pentru realizarea obiectivului „Proiectare şi execuţie Pasaj suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti-Domneşti”.
Potrivit CNAIR, durata contractului este de 51 de luni, dintre care 3 luni proiectare, 24 luni execuţie și 24 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.
Pasajul de la Domnești este cel mai așteptat proiect de infrastructură de pe Șoseaua de Centură a Capitalei pentru că ar urma să fluidizeze traficul de pe Prelungirea Ghencea. Pe această arteră ambuteiajele se întind în prezent pe mai mulți kilometri.