A fost alertă cu bombă într-un restaurant din Drobeta-Turnu Severin. Un individ a sunat la 112 și a anunțat că o persoană ar fi plasat o bombă în incinta localului. În acel moment, în sala de evenimente se aflau aproximativ 250 de persoane care participau la o nuntă. Mirii și invitații au fost evacuați până când Brigada Antitero a cercetat întregul spațiu.
„Poliția Municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat cu privire la faptul că un altul ar fi amplasat o bombă în baia sau în spatele instrumentelor muzicale din interiorul sălii de evenimente a unui restaurant din municipiul Drobeta-Turnu Severin. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Drobeta-Turnu Severin, împreună cu jandarmi ai I.J.J Mehedinți, pompieri din cadrul I.S.U. Mehedinți și Brigada Antitero, care au procedat la evacuarea persoanelor care se aflau în incinta localului și asigurarea perimetrului”, se arată într-un comunicat la Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți.
Polițiștii și pompierii au căutat bomba în toate încăperile imobilului, în parcarea interioară, dar și în autoturismele din zona restaurantului, dar nu au identificat vreun colet suspect care să confirme sesizarea. Polițiștii au declanșat cercetările în acest caz pentru identificarea apelantului și luarea măsurilor legale.
Cel care a reclamat incidentul riscă amendă, muncă în folosul comunității și chiar închisoare până la 2 ani, pentru farsa făcută la112.