Medicul ginecolog Florian Robe, din cadrul Spitalului Polizu, este acuzat de tentativă de omor calificat, după ce au fost dezvăluite ce orori s-au întâmplat cu copiii născuți prematur.
Cazul fetiței lăsate fără asistență medicală pare că nu este singura poveste terifiantă în care medicul ginecolog este ”personajul principal”. O mamă a povestit coșmarul prin care a trecut atunci când și-a adus pe lume copilul.
”Nu-mi pot stăpânii lacrimile după ce an văzut la TV și anume cazul cu medicul Robe Florian. În urmă cu aproape 5 ani de zile, mai exact pe data de 15.01.2018, același medic mi-a scăpat fetița în cap la naștere. Nașterea a avut loc în jurul orei 10:30, iar copilul meu a fost consultat de un medic neonatolog abia in jurul orelor 16:00.
Cert este că s-a deschis atunci un proces, (recunosc că atunci mi-a fost foarte greu să- mi iau un avocat, pentru că eram o mamă singură cu un copil mic), am avut un avocat din oficiu, însă am pierdut procesul pe motiv că eu AM EXPULZAT PREA RAPID. Nici până în ziua de azi domnul doctor nu a avut nicio reacție vizavi de ce a făcut, singura interacțiune având-o la momentul acela doar cu managerul spitalului.
Un an de zile am mers cu copilul la control, la neurologie pediatrică, pentru a-i evalua evoluția. În momentul de față, este bine, doar că trebuie să apelăm la un logoped, pentru că nu pronunță cuvinte clar, la aproape 5 aninșori,” i-a transmis o mamă avocatului Adrian Cuculis, potrivit realitatea.net.
În cursul zilei de vineri, medicul Florian Robe a fost audiat de către procurori. Avocatul Adrian Cuculis a povestit detalii cutremurătoare din timpul audierilor.
”Unul din cele mai urâte cazuri. Acest copil are 3 ani și ceva. Pe tot parcursul audierilor medicul i-a zis produs de concepție, nu copil. Copilul aleargă și se bucură de familia ei. O fetiță. Medicul nu i-a dat nici un drept la viață. S-a referit la el ca la un avort. A zis că nici a doua oară nu și-a dat seama că acel copil este în viață”, a declarat Adrian Cuculis.