Îmbulzeală în prima zi a pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Îmbulzeală în prima zi a pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 08/10/2022, 23:52
Actualizat: 08/10/2022, 23:56

Zeci de mii de pelerini din veniți din toate colțurile țării s-au adunat sâmbătă la Iași pentru a lua parte la prima zi a pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva. Când preoţii au scos din catedrală moaştele, mulţimea a dat năvală la racla Sfintei.

Ca să evite îmbulzeala şi scandalul, jandarmii au instalat cinci kilometri de garduri care îi ghidează pe creştini spre racla sfintei considerată făcătoare de minuni. În fiecare oră, la ea se închină cel puţin 1.500 de pelerini. Opt ore a durat azi parcurgerea labirintului de fier.

”Noi prin tot ce facem încercăm că așteptarea lor să fie cât mai scurtă, dar fiind aglomerat au de așteptat. Estimăm o participare ca în 2019, chiar mai mare”, a declarat pentru Observator, Ion Sandu, șeful Brigăzii de Jandarmi Bacău.

”Ne-a băgat ca pe animale. E bătaie de joc. 15 ani venim şi nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Mizerie, mizerie!”, s-a plâns un credincios, în timp ce altul a spus: ”E ceva de groază. Nu avansăm deloc. Sunt 10 labirinturi, le-am numărat.”

Alţii au fost mai înţelegători. Au aşteptat răbdători să le vină rândul să îşi lase rugăciunile la moaştele Sfintei Parascheva.

Aproape 22.000 de oameni în prima zi a pelerinajului Sfintei Cuvioase Parascheva

Zeci de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale sâmbătă, în timpul pelerinajului de la Iași. Până în prezent, prin fața raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au trecut aproape 22.000 de oameni.

Potrivit organizatorilor, 49 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unor amețeli, dureri abdominale, dar și crize de hipertensiune arteriala și hipoglicemie. Trei persoane au fost transportate la spital.

Sâmbătă, la ora 17.00, în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași se aflau aproximativ 9.500 de oameni. Până în prezent, prin fața raclei au trecut aproape 22.000 de oameni.

Racla Sfintei Cuvioase Parascheva va rămâne afară timp de o săptămână, până sâmbătă, 15 octombrie. Dacă numărul de pelerini va fi mare în ultima zi a pelerinajului, așezarea sfintelor moaște în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până când procesiunea va putea fi organizată în interior.

Până pe 15 octombrie se estimează că peste 300.000 de credincioşi vor veni la Iaşi pentru a participa la slujbele religioase şi alte activităţi desfăşurate în spaţiul public prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor fiind 13-14 octombrie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină