O nouă presupusă victimă a medicului Florian Robe, de la Spitalul Polizu, rupe tăcerea: A fost lăsată mai multe zile cu un făt mort în pântece

O nouă presupusă victimă a medicului Florian Robe, de la Spitalul Polizu, rupe tăcerea: A fost lăsată mai multe zile cu un făt mort în pântece
Ecografie / Sursa foto: Profimedia
Publicat: 10/10/2022, 09:24

O nouă femeie îl acuză pe medicul Florian Robe de malpraxis. Ea ar fi fost lăsată cu un făt mort în pântece mai multe zile, deși doctorul știa că acesta nu mai este în viață. 

„A patra persoană care se consideră victima doctorului Robe, de la Polizu. În urmă cu mai multă vreme doctorul ar fi scanat ecografic sarcina în mod greșit, iar în luna a șaptea de concepție nu le-ar fi spus părinților nimic. Acest lucru ar fi dus la decesul fătului. Cu o constatare făcută după mai multe zile, femeia trăia cu un făt mort în pântec, știind de fapt că este viu”, afirmă avocatul Adrian Cuculis.

Conform sursei citate, deși familia ar fi cerut cadavrul în mod expres, medicul ar fi refuzat categoric să le dea copilul și ar fi refuzat și să elibereze certificat constatator al decesului.

Noi mărturii cumplite despre medicul Florian Robe, acuzat de omor calificat: ”Aveam dureri îngrozitoare, nopţile nu le dormeam”

Noi mărturii cumplite apar în spațiul public despre medicul Florian Robe, acuzat de omor calificat, după ce au fost dezvăluite lucruri cumplite întâmplate cu bebeluși născuți înainte de termen.

Astfel, după mama care a spus că medicul i-a scăpat copilul în cap la naștere, o altă femeie povesteşte că, în urmă cu 11 ani, Florian Robe i-ar fi cusut uterul de abdomen, timp de cinci ani având dureri cumplite, până când a fost supusă unei alte intervenţii chirurgicale.

„În urmă cu 11 ani eram însărcinată cu băiatul. Eu nu am avut doctor care să mă asiste şi am mers la Polizu. Acolo m-a luat domnul doctor Robe Florian şi am născut cu dânsul. Pe timpul acela era medic rezident, din câte ştiu eu. Am venit acasă după o săptămână şi am început să am dureri foarte, foarte mari de burtă. Timp de cinci ani am umblat prin spitale, nimeni nu îmi spunea ce am. Într-un final, am mers la CFR 2 şi acolo am dat de o doctoriţă, nu are rost să-i dau numele, care la prima ecografie mi-a spus că am uterul cusut de burtă. Aveam dureri îngrozitoare, nopţile nu le dormeam. Zi de zi aveam dureri mari. Am cerut doamnei doctor să-mi dea şi mie ce am avut, că am avut uterul cusut de burtă şi din păcate, dânsa nu a vrut şi a scris că am avut sarcină extrauterină. Dacă îmi dădea la mână atunci ce am avut, puteam să fac şi eu ceva”, a declarat femeia pentru News.ro.

Femeia spune că nu a dat o declarație în dosarul care îl vizează pe medicul Florian Robe, dar vrea să acest lucru, pentru ca nimeni să nu mai fie nevoit să treacă prin calvarul prin care a trecut ea: ”Vreau să vorbesc, pentru că nu vreau să treacă şi alte mame prin ce am trecut eu”, a mai spus femeia.

”Medicul mi-a scăpat fetița în cap la naștere”

O mamă a povestit sâmbătă coșmarul prin care a trecut atunci când și-a adus pe lume copilul.

”Nu-mi pot stăpânii lacrimile după ce an văzut la TV și anume cazul cu medicul Robe Florian. În urmă cu aproape 5 ani de zile, mai exact pe data de 15.01.2018, același medic mi-a scăpat fetița în cap la naștere. Nașterea a avut loc în jurul orei 10:30, iar copilul meu a fost consultat de un medic neonatolog abia in jurul orelor 16:00. Cert este că s-a deschis atunci un proces, (recunosc că atunci mi-a fost foarte greu să- mi iau un avocat, pentru că eram o mamă singură cu un copil mic), am avut un avocat din oficiu, însă am pierdut procesul pe motiv că eu am expulzat prea rapid. Nici până în ziua de azi domnul doctor nu a avut nicio reacție vizavi de ce a făcut, singura interacțiune având-o la momentul acela doar cu managerul spitalului.

Un an de zile am mers cu copilul la control, la neurologie pediatrică, pentru a-i evalua evoluția. În momentul de față, este bine, doar că trebuie să apelăm la un logoped, pentru că nu pronunță cuvinte clar, la aproape 5 aninșori,” i-a transmis o mamă avocatului Adrian Cuculis, potrivit realitatea.net.

Medicul ginecolog Florian Robe este acuzat de omor calificat

Medicul ginecolog Florian Robe, din cadrul Spitalului Polizu, este acuzat de omor calificat după ce ar fi refuzat că acorde îngrijiri unei fetițe nou-născute, declarând nașterea ca fiind avort spontan, în ciuda faptului că personalul medical care a asistat la naștere i-a atras atenția că nou-născutul are semne vitale.

Medicul Florian Robe a refuzat timp de 12 ore să îi acorde îngrijiri medicale, potrivit procurorilor de la Parchetul Tribunalului București.

Colegiul Medicilor: ”O astfel de situație este inadmisibilă”

Colegiul Medicilor din București s-a autosesizat în urma acuzațiilor șocante aduse medicului Florian Robe și a început o cercetare disciplinară.

”Colegiul Medicilor din Municipiul București afirmă categoric că o astfel de situație, presupunând că se confirmă ca urmare a anchetei, este inadmisibilă. Trebuie, însă, înainte de orice afirmație, așteptat rezultatul oficial al anchetei autorităților competente.

Precizăm că la CMMB, până în prezent, nu este înregistrată o sesizare pe marginea acestui caz”, spune președintele Colegiului Medicilor București, Cătălina Poiană.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații