Adrian Năstase, fost premier al României: Pentru că nu mai are gazul rusesc, Europa se dezindustrializează. România este și va fi afectată

Publicat: 13/10/2022, 11:50
Actualizat: 13/10/2022, 15:55

Adrian Năstase, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că: „Europa se dezindustrializează din lipsă de gaz”.

„Pentru că nu mai are gazul rusesc, Europa se dezindustrializează. Practic, va trece în mai mare măsură pe zona de servicii, pe zone de întreprinderi mici și mijlocii. Franța, care are o industrie bazată pe regiile de stat, va suferi mai mult decât Germania sau alte țări. România, în mod evident, este și va fi în continuare afectată. În ceea ce privește Europa, este într-o situație extraordinar de dificilă. Mă uitam la Putin. Va fi foarte greu pentru oamenii simpli, care nu înțeleg noțiuni strategice, sofisticate”, a declarat Adrian Năstase.

Fostul premier a comentat și informațiile potrivit cărora Putin așteaptă de la Erdogan o propunere concretă de mediere a războiului din Ucraina. „Probabil se va încerca să transfere această idee a unei mese rotunde, a unei formule de negociere, într-un cadru mai larg, pentru a-i convinge pe americani și pentru a duce această idee într-o primă fază la G20.

Fostul premier este de părere că, momentan, nu va avea loc o întâlnire între Putin și Biden. „În orice caz, nu într-un cadru bilateral.”

Emisiune o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!”

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă regulile ITP. Vehiculele trebuie inspectate în fiecare an
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cum a afectat seceta culturile din România?