Marcel Ciolacu va participa la Congresul Socialiștilor Europeni, care va avea loc în perioada 14-15 octombrie, la Berlin. Liderul PSD va avea întâlniri cu mai mulți oficiali social-democrați europeni.
De asemenea, Marcel Ciolacu a anunță că socialiștii europeni vor adopta o rezoluție de susținere a aderării României la spațiul Schengen.
”Solidaritatea nu se proclamă, ci se realizează. Toate partidele de stânga din Europa susțin pe deplin aderarea țării noastre la spațiul Schengen, iar rezoluția care va fi adoptată în cadrul Congresului PES de la Berlin este o dovadă extrem de concretă în acest sens”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat de presă al PSD.
Marcel Ciolacu va avea discuții cu liderul grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe García Pérez, dar și cu fostul premier suedez Stefan Löfven, candidat la președinția PES, mai transmite PSD.
De asemenea, președintele PSD se va întâlni cu oficiali social-democrați europeni, printre care: cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, prim-ministrul Finlandei, Sanna Marin, prim-ministrul Suediei, Magdalena Andersson, prim-ministrul Portugaliei, António Costa, prim-ministrul Republicii Malta, Robert Abela, Comisarul European pentru Afaceri Interne, Yiva Johansson sau ministrul federal al Muncii și al Afacerilor Sociale din Germania, Hubertus Heil
Liderul PSD a anunțat și pe pagina sa de Facebook participarea la Congresul Socialiștilor Europeni.