Un bărbat care și-a incendiat câinele a fost reținut pentru uciderea animalelor. A fost deranjat că ar fi fost „prea gălăgios”

Publicat: 15/10/2022, 11:47
Actualizat: 15/10/2022, 11:57

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Corni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.

Potrivit IPJ Botoșani, din cercetări a reieșit faptul că vineri, în timp ce se afla la domiciliul său, bărbatul și-ar fi rănit și, ulterior, incendiat câinele, deranjat de faptul că acesta ar fi prea gălăgios.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în funcție de rezultatul cercetărilor să fie dispuse măsuri legale.

Pedepsele mai dure stabilite de noua lege

Din mai dau intrat în vigoare noile prevederi legale privind protecția animalelor, care stabilesc sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora.

La data de 16 mai 2022, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Legea nr. 138 din 2022, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004, privind protecţia animalelor, care prevede majorarea limitelor speciale ale pedepselor și ale amenzilor contravenționale prevăzute în forma de bază a actului normativ.

Prevederile Legii 205/2004 urmăresc asigurarea condiţiilor de viaţă şi bunăstare ale animalelor cu sau fără stăpân, consfinţind o serie de drepturi şi obligaţii în sarcina deţinătorilor de animale. Acestora din urmă le-au fost instituite responsabilităţi privind întreţinerea şi supravegherea animalelor, tratamentul aplicat acestora excluzând orice act de cruzime şi violenţă, transmite Poliția Română.

Odată cu operaționalizarea structurilor de protecția animalelor, numărul de situații sesizate, în care oamenii au manifestat un comportament agresiv față de acestea, s-a menținut la un nivel ridicat, motiv pentru care a fost necesar a se institui, la nivel legislativ, noi norme prin care să se limiteze abuzurile împotriva animalelor.

Astfel, conform noilor prevederi, se dublează și chiar triplează cuantumul amenzilor contravenționale și limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea.

Se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor.

Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă, în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare.

Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.

De asemenea, se pedepdește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare.

Se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora.

Se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive și rănirea cu intenţie a animalelor.

Totodată, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale și zoofilia.

Zoofilia, pedepsită cu până la 7 ani de închisoare

Elementul de noutate adus de Legea 138/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 este zoofilia, care a fost reglementată în dreptul național, reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Majorarea limitelor speciale este necesară, întrucât acesta creează premisele responsabilizării cetăţenilor, prin încadrarea faptei într-o categorie superioară a pericolului social, spun oficialii Poliției Române.

De asemenea, în cazul condamnării pentru una dintre infracțiunile prevăzute de textul de lege, instanța poate dispune, ca pedeapsă complementară, interdicția de a deține animale, pentru o perioadă de la un an la 5 ani.

Din punct de vedere social, rolul pedepselor complementare este de responsabilizare a celui care a fost condamnat pentru o faptă de natură penală.

Amenzi între 3.000 și 12.000 de lei

Dacă în vechea formă a actului normativ, limitele speciale ale amenzii contravenționale erau cuprinse între 1.000 de lei și 3.000 de lei, de acum înainte, polițiștii pot aplica amenzi contravenționale cuprinse între 3.000 de lei și 12.000 de lei, în cazul constatării următoarelor fapte:

– nerespectarea obligației deținătorilor de animale de a asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire, atenție și asistență medicală;

-folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri;

-abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului;

-administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor, în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului;

-folosirea de mijloace de dresaj, care să provoace traume psihice sau fizice, precum și metode care prejudiciază sănătatea ori bunăstarea animalului.

Poliția Română recomandă deținătorilor de animale respectarea normelor privitoare la bunăstarea și protecția animalelor, pentru a nu fi sub incidența noilor prevederi legale, care au intrat în vigoare din 19 mai 2022

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?