Vești proaste pentru cei care nu își declară veniturile din chirii. Ce le pregătește statul

Vești proaste pentru cei care nu își declară veniturile din chirii. Ce le pregătește statul
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 16/10/2022, 23:47
Actualizat: 17/10/2022, 06:12

Ca urmare a faptului că tot mai mulți proprietari de locuințe decid să nu își mai declare veniturile din chirii, autoritățile au decis modificarea legislației în acest sens.

Astfel, de anul viitor, înscrierea contractului de închiriere la Administrația Fiscală devine obligatorie, așa cum a fost și înainte de 2018, an în care o măsură similară a fost eliminată.

Mai mult decât atât, impozitul va crește cu 67%, după cum informează Știrile ProTV.

Măsura vine în contextul în care, în primele nouă luni ale acestui an, numărul contractelor de închiriere înregistrate la ANAF a scăzut cu un sfert. Totodată, un studiu realizat de o agenție imobiliară a ajuns la concluzia că 34% dintre persoanele care locuiesc cu chirie nu au contract înregistrat la autoritatea fiscală, iar 31% dintre chiriași nu știu dacă proprietarul a înregistrat sau nu contractul.

„O categorie de proprietari care nu își declară veniturile sunt pentru că doresc să încaseze mai mulți bani și aleg fie să declare veniturile, dar să încaseze o chirie suplimentară de la chiriași care să acopere impozitul declarat”, spune Pompei Mititean, manager financiar al agenției care a realizat studiul.

În prezent, înscrierea contractului de închiriere la ANAF este opțională, însă proprietarii sunt obligați să-şi declare veniturile din chirii în termen de 30 de zile de la semnarea acordului între părți. Totuși, experții recomandă depunerea contractului la Administrația Finaciară. În cazul în care între proprietar și chiriaș apar neînțelegeri sau cel din urmă nu plătește, prejudiciul poate fi recuperat mult mai repede, mai arată sursa citată.

Impozitele pe chirii vor crește

Christian Tudorache, CEO și co-fondator al Kastel Group, spune că noile măsuri vor duce la o creștere a impozitului cu aproximativ două treimi.

„Este cea mai importantă schimbare a anului 2023 pentru proprietarii care obțin venituri din chirii. În sensul că se elimină cota forfetară de 40% la calculul impozitului de chirii. Asta înseamnă o creștere efectivă a impozitului de 67%”, spune Tudorache.

Astfel, potrivit modificărilor pregătite de către autorități, un proprietar care încasează lunar 300 de euro de la un chiriaș în baza unui contract valabil un an, va plăti de anul viitor 1.782 de lei impozit, cu peste 700 de lei mai mult față de valoarea actuală, de 1.069 de lei.

Este important de reținut că impozitul majorat se va calcula doar la contractele semnate de la 1 ianuarie 2023. Noile modificări nu îi încurajează pe proprietari să intre în legalitate, sunt de părere specialiștii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS