Inflația a atins cote record în România, iar prețurile la alimente (și nu numai) au ajuns aproape demne de cartea recordurilor. Atât produsele aduse din alte țări, cât și cele autohtone, produse de localnici, au ajuns să coste o mică avere.
De multe ori, te gândești înainte de a pleca la cumpărături, că în piață, acolo unde găsești și producători locali, fructele și legumele românești ți-ar putea lăsa ceva bani în buzunar. În plus, gustul legumelor românești este mult mai bun.
Dar dacă te-ai gândit că vei face economie atunci când te duci la cumpărături în piață, te-ai înșelat amarnic. Astfel, dacă gustul este autentic și prețurile sunt pe măsură.
În piața Berceni din Capitală, de exemplu, pentru o legătură de usturoi va trebuie să scoți din buzunar nu mai puțin de 10 lei, în timp ce în supermarketuri, prețurile usturoiului variază între 3 și 5 lei.
Dacă în urmă cu un an sau doi, atunci când te alegeai să faci cumpărăturile de legume și fructe din piețele autohtone rămâneai cu niște bani în buzunar, în prezent abia dacă îți mai poți permite să faci asta odată la câteva săptămâni.
De exemplu, o salată verde o putea găsi la 1,5 sau 2 lei bucata, acum în piețe abia dacă mai găsești la 4 lei, prețul acesteia fiind de 4, 5 sau chiar 6 lei pe bucată.
Nici roșiile nu mai au prețul pe care îl știai! Dacă în urmă cu doi ani, un kilogram de roșii în piețele din București costa în jur de 8 lei, în prezent acesta se ridică la suma de 20 de lei.
Din nefericire, atât salariile cât și pensiile au rămas la fel ca înainte de creșterea prețurilor, așadar cei care își doresc să mănânce sănătos au nevoie de calcule serioase pentru a avea bani suficienți pentru traiul zilnic.