Un șofer român este căutat de polițiștii italieni, după ce a provocat un accident mortal și apoi a fugit de la fața locului. Victima se afla chiar în mașina sa

Un șofer român este căutat de polițiștii italieni, după ce a provocat un accident mortal și apoi a fugit de la fața locului. Victima se afla chiar în mașina sa
FOTO - Riviera24.it
Publicat: 17/10/2022, 22:25
Actualizat: 17/10/2022, 22:28

Un cetățean român este căutat de polițiștii italieni, după ce a provocat un accident, soldat cu un mort și doi răniți, și apoi a fugit de la fața locului. Evenimentul rutier s-a produs duminică, 16 octombrie, într-un tunel de pe Autostrada dei Fiori (A10).

Autoturismul condus de român s-a ciocnit frontal de o camionetă, într-o zonă în care se efectuau lucrări, astfel că existau schimbări ale sensurilor de mers.

Tocmai de aceea, anchetatorii cred că șoferul român s-a încadrat greșit și se afla pe contrasens în momentul producerii accidentului, scrie presa italiană.

În urma impactului, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Moldova, care se afla pe bancheta din spate a autoturismului condus de român, a murit și o femeie care se afla în aceeași mașină a fost grav rănită.

Șoferul camionului, în vârstă de 32 de ani, este și el grav rănit. Atât femeia cât și șoferul camionului au fost transportați la spitalul Borea din Sanremo.

Polițiștii rutieri încearcă să afle, din imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe autostradă și din câteva mărturii ale martorilor, cum s-a produs accidentul și unde este bărbatul.

Prima ipoteză luată în considerare a fost că, șocat și rănit, șoferul vehiculului care a provocat accidentul a fost ulterior salvat de o persoană. Nu este exclus nici ca, după ce a ieșit din tunel, el să fi dispărut în vegetația de pe marginea drumului.

FOTO – Riviera24.it

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Anvelopele M+S, interzise în Germania începând cu această lună
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Simona Halep a spus DA! Românca a confirmat evenimentul din februarie
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cunoscutul fotbalist Andrea Capone, găsit mort într-o cameră de hotel. Care a fost, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
„Declin anormal” al temperaturilor pe suprafața Lunii! Ce s-a întâmplat cu satelitul natural al Pământului?