Aniversare cu bucurie și emoții pentru Nicholas, fiul cel mic al Elei Crăciun

Aniversare cu bucurie și emoții pentru Nicholas, fiul cel mic al Elei Crăciun
Nicholas, fiul cel mic al Elei Crăciun
Publicat: 17/10/2022, 15:10
Actualizat: 17/10/2022, 21:15

Înconjurată de familie și prieteni, Ela Crăciun și-a sărbătorit weekend-ul acesta fiul cel mic, pe Nicholas, care pe 17 octombrie împlinește 4 ani. În cadrul unei petreceri pline de surprize pentru cei mici, Nicho a fost în centrul atenției, așa cum a visat, fiind foarte bucuros că a ghicit, fără a se uita pe felicitări, de la cine erau absolut toate cadourile primite la aniversare.

„Sunt copleșită de emoții, asta și pentru că știu cât de mult a așteptat fiul meu această petrecere. Practic, timp de o săptămână întreagă Nicho m-a întrebat în fiecare dimineață cât mai avem până la petrecere, a fost atât de emoționat încât aproape că nu a dormit deloc cu o seară înainte de aniversare. Copiii mei, la fel ca toți ceilalți copii, cresc atât de repede și recunosc că de multe ori aș vrea să pot da timpul înapoi să mă pot bucura și mai mult de toate clipele petrecute alături de ei”, a declarat Ela Crăciun.

Cu toate că Nicholas nu s-a simțit foarte bine chiar în momentul începerii petrecerii, entuziasmul și optimismul mamei sale nu au făcut ca aniversarea să se oprească aici, despre acest aspect celebra mămică evitând să ofere detalii suplimentare.

Nicholas… alături de sora sa, Alesia

Dacă Ela Crăciun și mezinul său au purtat ținute asortate, spre bucuria micuțului Nicho, de la petrecere nu au lipsit nici personajele lui preferate –  Spiderman și Hulk – care au însuflețit petrecerea și i-au oferit un decor de poveste. Tortul a fost cel care a i-a adus însă un zâmbet larg pe față, iar prietenii și familia cei care i-au menținut dispoziția.

„Gândul cel mai bun al unei mame pentru copiii ei este în fiecare zi, însă eu în zilele în care sunt sărbătoriți copiii mei, îmi aduc aminte e făceam acum 4 ani pe vremea asta, momentul nașterii propriu-zise. Mie îmi place să retrăiesc ziua aceea, în fiecare an. Eu sunt emotivă de felul meu și la primul acord de «La mulți ani!», fața mea este deja inundată de lacrimi. În această dimineață i-am explicat lui Nicho faptul că ziua lui înseamnă marcarea momentului când el a ieșit de la mami din burtică, moment în care m-am trezit cu el direct sub bluza mea”, a rememorat – amuzată – Ela Crăciun.

Ela Crăciun, alături de Nicholas și fiica sa, Alesia

În momentul de față, celebra mămică lucrează la un nou produs, de această dată destinat adolescenților, care va cuprinde sfaturi practice atât pentru copii, cât și pentru părinți, pentru a face față cu ușurință provocărilor pubertății.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună