Un bărbat din Timiș este acuzat că a agresat-o sexual pe o tânără de 17 ani, pe care o avea în plasament, de la vârsta de cinci ani. Mai mult, individul ar fi filmat cu telefonul mobil momentele în care și-a agresat victima.
„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, documentează activitatea infracțională a unei persoane bănuite de pornografie infantilă. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2021 – 2022, un bărbat, în prezent în vârstă de 68 de ani, ar fi filmat cu ajutorul telefonului mobil actele de agresiune sexuală a unei victime, în prezent în vârstă de 17 ani, care se afla în îngrijirea acestuia, fiind dată în plasament de la vârsta de 5 ani”, transmit reprezentanții IPJ Timiș
Bărbatul este în stare de arest preventiv în altă cauză, fiind trimis în judecată, la data de 5 octombrie 2022, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală asupra a două persoane vătămate minore.
Procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Penitenciarului Timişoara, precum și al jandarmilor din cadrul G.M.J. Timișoara şi I.J.J. Timiş, în desfășurarea cercetărilor.
Oamenii legii au efectuat trei percheziţii domiciliare, în județul Timiş, într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă agravată.
În perioada 2020 – 2022, doi soți, în calitate de asistenți maternali, împreună cu fiica lor, ar fi exploatat, prin supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat, patru copii, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, pe care îi luaseră în plasament la de la instituțiile statului.
“Pe parcursul celor doi ani de zile, asistenții maternali nu ar fi acordat îngrijirea, ocrotirea, educarea și întreținerea necesară persoanelor vătămate minore, care ar fi fost obligate să presteze zilnic activități fizice solicitante, în cadrul exploatației agricole deținute de persoanele bănuite. În măsura în care persoanele vătămate minore refuzau să mai îndeplinească activitățile dispuse, acestea ar fi fost agresate fizic de către cei care îi exploatau”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Cei doi soți și fiica lor au fost ridicați de polițiști și urmează să fie duși în fața judecătorilor care vor decide dacă vor fi arestați sau nu.