Jurnaliștii Clément Di Roma și Carol Valade au primit Premiul Daphne Caruana Galizia, ediția 2022, pentru documentarul „Republica Centrafricană sub influența Rusiei”.
Acest documentar este o coproducție Découpages/Arte G.E.I.E, difuzată inițial pe Arte Reportage în franceză, germană și engleză. Documentarul a fost difuzat și pe France 24 și publicat în ziarul francez Le Monde.
Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, Pina Picierno, vicepreședinta responsabilă pentru premiu, și Anthony Bellanger, secretarul general al Federației Internaționale a Jurnaliștilor și reprezentantul celor 29 de membri ai juriului independent la nivel european, au deschis ceremonia de decernare a premiilor. Aceasta a avut loc în sala de presă „Daphne Caruana Galizia” a Parlamentului European de la Strasbourg, conform site-ului europarl.europa.eu.
Roberta Metsola a declarat: „Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism transmite un mesaj puternic. Parlamentul European este de partea adevărului și a dreptății, de partea jurnalismului independent. O democrație puternică necesită o presă puternică. Democrația nu există fără libertatea presei. În Europa, drepturile și libertățile sunt țeluri pentru care luptăm, nu obstacole.”
Între 3 mai și 1 august, peste 200 de jurnaliști din cele 27 de țări ale Uniunii Europene și-au înscris materialele jurnalistice la competiție. Unsprezece dintre aceste candidaturi au fost preselecționate de juriu înainte de a decide marele câștigător.
Clément Di Roma este corespondent video și fotoreporter pentru France24, stabilit în Rwanda. Și-a început activitatea în 2019, în Senegal, ca reporter pentru Agence France Presse. Din 2020 până în 2022, a lucrat în Republica Centrafricană în calitate de corespondent pentru canalele France24 și TV5Monde. În Bangui, a realizat materiale despre criza electorală și atacurile armate ale unei coaliții rebele împotriva capitalei Republicii Centrafricane. Un an mai târziu, împreună cu Carol Valade, a regizat documentarul câștigător, „Republica Centrafricană sub influența Rusiei” (în franceză – „Centrafrique: le soft power russe”).
Carol Valade este de 10 de ani reporter multimedia specializat în continentul african. În 2018, s-a mutat în Africa, unde a colaborat în calitate de corespondent de presă cu RFI, AFP, TV5-Monde, Radio France și Le Monde, printre alte canale mass-media internaționale. A călătorit prin Africa de Vest pentru a trata criza politică din Guineea și reapariția epidemiei de Ebola. A investigat masacrele din 28 septembrie 2009, a documentat adaptarea la schimbările climatice și dispariția elefanților, după care s-a stabilit în Republica Centrafricană pentru a scrie despre consecințele războiului civil și influența Rusiei, care fac obiectul documentarului câștigător.
Filmul este primul documentar al jurnaliștilor Clément Di Roma și Carol VALADE și punctul culminant al activității lor de corespondenți în Republica Centrafricană în 2020. Țara trecea printr-un val de violențe și abuzuri declanșate de o nouă rebeliune, combătută parțial de Grupul Wagner, o armată din umbră care deservea interesele Kremlinului. Jurnaliștii au investigat, au filmat și și-au continuat corespondența cu mai multe canale mass-media internaționale, în pofida supravegherii lor de către mercenarii ruși și a ostilității predominante împotriva mass-mediei franceze. Ei au decis să continue și investigațiile a trei colegi ruși, Orhan Djemal, Kirill Radcenko și Alexander Rasstorguiev, asasinați în 2018 în Republica Centrafricană, în timp ce investigau grupul Wagner. Cel mai dificil a fost să-și protejeze sursele, în special persoanele care au denunțat crimele mercenarilor, într-o țară în care persoanele care își exprimă opoziția dispar frecvent. După mai multe luni de anchetă, ei au dobândit încrederea unor persoane care făceau propagandă rusă în Republica Centrafricană. Vocile lor nu fuseseră auzite niciodată. Documentarul lor face auzită, fără prejudecăți, vocea victimelor mercenarilor, dar și a susținătorilor lor, pentru a înțelege mai bine metodele acestei preluări, care a fost facilitată de resentimentele actuale împotriva Franței. Ei au dorit să facă auzite toate vocile care se exprimă pe acest front secundar al conflictului cu Rusia, care se răspândește în prezent în Sahel, atât în domeniul militar, cât și în cel al dezinformării.
Premiul Daphne Caruana Galizia a fost lansat printr-o decizie a Biroului Parlamentului European în decembrie 2019. Este denumit în memoria jurnalistei și autoarei malteze de blog specializate în investigații anticorupție care a fost ucisă într-un atac cu mașină-capcană în 2017.
Premiul recompensează anual (pe data la care a fost asasinată Daphne Caruana Galizia) jurnalismul de calitate excepțională care promovează sau apără principiile și valorile de bază ale Uniunii Europene. Printre acestea se numără demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și drepturile omului.
Pot candida jurnaliști profesioniști și echipe formate din jurnaliști profesioniști de orice naționalitate. Candidatura trebuie să cuprindă lucrări aprofundate, publicate sau difuzate de entități mass-media cu sediul într-una dintre cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene Scopul premiului este să sprijine și să scoată în evidență importanța jurnalismului profesionist pentru a garanta libertatea, echitatea și șansele egale.
Juriul independent este format din reprezentanți ai presei și ai societății civile din cele 27 de țări membre ale Uniunii și din reprezentanți ai principalelor asociații europene de jurnalism.
Premiul și suma aferentă de 20 000 EUR demonstrează sprijinul ferm acordat de Parlamentul European jurnalismului de investigație și presei libere.
În octombrie 2021, Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism a fost acordat jurnaliștilor coordonați de Consorțiul Forbidden Stories, care a investigat proiectul Pegasus.
Daphne Caruana Galizia a fost autoare de blog, jurnalistă și activistă anticorupție. Ea a făcut reportaje ample despre corupție, spălarea de bani, crima organizată, vânzarea cetățeniei și legăturile guvernului maltez cu Panama Papers. A fost hărțuită și amenințată, iar apoi asasinată, decedând pe 16 octombrie 2017, în urma exploziei unei mașini-capcană. Reacția publicului la ancheta desfășurată de autorități a condus la demisia prim-ministrului Joseph Muscat. În 2019, eurodeputații au criticat modul defectuos în care s-a realizat ancheta și au cerut Comisiei Europene să ia măsuri.
Foto: europarl.europa.eu
„Cartea plantelor și a animalelor”, de Simona Popescu, câștigătoare la Premiile Sofia Nădejde
Annie Ernaux câștigă Premiul Nobel pentru Literatură 2022