Ce a pățit un român care și-a făcut concediul în Tenerife, la un hotel de 4 stele. A intrat peste soția lui în baie!

Ce a pățit un român care și-a făcut concediul în Tenerife, la un hotel de 4 stele. A intrat peste soția lui în baie!
Sursa FOTO: ygt-res.cloudinary.com
Publicat: 21/10/2022, 10:28

Și-a dorit un concediu de neuitat și așa a și fost, doar că nu în sens pozitiv. Un român a avut parte de o cruntă dezamăgire în vacanța petrecută la un hotel de 4 stele din Tenerife, Spania. A mers acolo la început de octombrie, iar când s-a întors în țară a vrut să împărtășească și altor români din „aventurile” sale.

Gândaci de bucătărie, igrasie și mizerie, de asta a avut parte un cuplu de români, cazat în Tenerife, la un hotel de 4 stele.

Din categoria „Afară-i vopsit gardul, înăuntru, leopardul”

Omul și-a spus oful printr-o postare pe rețelele de socializare.

Am ales să ne petrecem acum o săptămână de vacanță în Tenerife, pentru că soția nu suportă temperaturile ridicate din timpul verii și nu ne place nici aglomerația. Dar nu am tras lozul câștigător. Peisajele sunt de nota 10, clima la fel, e foarte frumos. Din păcate există și un «dar» . Deși pe dinafară clădirea arată bine, în interior sunt probleme serioase, iar în unele locuri se vede igrasia. Nu mai spun că am găsit și mizerie în colțul unei camere, de parcă cineva ar fi măturat și apoi ar fi uitat să strângă”, a povestit românul el.

Dar mizeria din cameră a fost doar începutul. Ce a urmat este cu adevărat șocant: „Soția era în baie, se spăla pe dinți, iar dintr-o dată am auzit-o țipând. Un gândac uriaș își făcuse apariția parcă de nicăieri. Ne-am dus la recepție și le-am spus care e problema, iar o domnișoară plictisită ne-a întrebat dacă ne-am speriat doar din atât. Ne-a spus că au făcut dezinsecție de mai multe ori în timpul verii și că urmează să mai facă”.

După două zile, în restaurantul hotelului, au descoperit un alt gândac, dar mort, sub masă. „Le-am spus din nou, au venit, l-au ridicat, dar nici nu și-au cerut scuze. Aveau un comportament de neînțeles. Dacă se întâmpla asta la Mamaia săreau toți că suntem «neamuri proaste» și că ne batem joc de turiști. Dar să se întâmple în Spania… Și nu oriunde, nu prin ceva sat prăpădit din vârf de munte, ci într-un hotel de 4 stele… Greu să îi înțeleg”, a mai spus turistul.

Fiindcă a avut parte de un concediu cu peripeții, românul promite să nu mai meargă niciodată în Tenerife: „Mi-a ajuns, gata! Există și alte destinații, mi-a ajuns mizeria și nesimțirea de acolo. Nu aș vrea nici să generalizez și să spun că e rău în Tenerife peste tot, dar noi suntem pățiți și nu vrem să ne jucăm concediul la loterie. Am aflat că și alții au pățit la fel, deci nu ar fi un caz chiar atât de izolat. Păcat că ne-a luat atâta timp și că nu am știut asta înainte să ne rezervăm vacanța și să ajungem în Tenerife”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Meteorologii anunță o scurtă pauză de la căldură, dar apoi canicula revine în forță