Ciucă, despre aderarea la Schengen: „România a probat. Sunt peste 2,7 milioane de cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa”

Ciucă, despre aderarea la Schengen: „România a probat. Sunt peste 2,7 milioane de cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa”
Publicat: 21/10/2022, 14:59

Nicolae Ciucă a declarat că România a îndeplinit criteriile de aderare la Spaţiul Schengen, iar dacă există anumite lucruri de lămurit, acestea vor fi lămurite. Premierul a participat la semnarea contractului pentru proiectarea tehnică şi execuţia Centurii de sud Arad.

„Am făcut şi vom mai face ceea ce trebuie, astfel încât să ne convingem toţi partenerii din UE că România a îndeplinit criteriile de aderare la Spaţiul Schengen şi acest lucru e dovedit de comisia de verificare, unde au fost reprezentanţi din toate statele UE, iar rezultatul va fi prezentat pe 26 şi atunci vom avea o dovadă clară. În Parlamentul olandez a fost adoptată o rezoluţie, nu e un raport de respingere a aderării, ci e un raport care solicită clarificări despre aspectele legate de statul de drept, corupţie şi crima organizată. Am înţeles că e nevoie de anumite clarificări”, a declarat premierul.

El spune că şi-a exprimat disponibilitatea să pună la dispoziţie toate datele necesare, ”Prin Ministerul de Interne, Lucian Bode a transmis deja o scrisoare formală către omologul său, pentru a putea să vină și să clarificăm toate aspectele care sunt de clarificat.”

Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie prin care solicită guvernului de la Haga să nu îşi modifice poziţia faţă de aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Ciucă spune că în cazul în care mai sunt anumite lucruri de lămurit, aşa cum cere Olanda, România are toate deschiderea să facă acest lucru.

„Țara noastră a îndeplinit şi va continua să îndeplinească toate cerinţele pentru aderarea la Schengen”

„Cert e că ţara noastră a îndeplinit şi va continua să îndeplinească toate cerinţele pentru aderarea la Spaţiul Schengen. România a probat, practic sunt peste 2,7 milioane de cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa României şi au făcut-o în condiţii de siguranţă. Nu vrem să folosim doar acest motiv pentru aderare, nu este un pachet de cerinţe pe care le-a îndeplinit. Dacă în Olanda sunt anumite lucruri de lămurit, suntem aici, le lămurim şi sunt convins că vom avea demersuri de îndeplinit în continuare astfel încât să le îndeplinim”, a mai declarat premierul Ciucă.

De asemenea, Lucian Bode, ministrul de Interne, a declarat că „îndeplinim toate condiţiile tehnice, de 11 ani. Continuăm acest proces diplomatic la nivelul eurodeputaţilor noştri până la Consiliul JAI din decembrie, când preşedinţia cehă, respectiv Comisia Europeană, a exprimat că susţine includerea pe agendă a aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen”, a explicat Lucian Bode.

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
La nicio lună de la moartea Ancăi Molnar, Claudiu Molnar este din nou în doliu...
Imagini ȘOCANTE cu Emily Burghelea, după accidentul petrecut în vacanță. A fost desfigurată și are...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Alex, tânărul dat dispărut în Italia, a fost găsit mort! După zile întregi de căutări,...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
DOTARE OBLIGATORIE pentru toate mașinile noi vândute în Europa
Ciolacu: Singura constantă e că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Românii au primit strict interzis. Avertismentul venit chiar acum: Niciodată!
Doliu la Hollywood. A murit unul dintre cei mai celebri scenariști
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Ce presimțire a avut Emily Burghelea înainte de accident: ”Mi-am imaginat un înger alb”
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Frumusețea nu aduce fericire. Ce se întâmplă cu oamenii care arată prea bine?
×