ALTCEVA cu Adrian Artene. Povestea unei cărți de colecție din biblioteca personală a lui Mihai Eminescu (VIDEO)

Publicat: 22/10/2022, 12:17
Actualizat: 22/10/2022, 12:19

Cezar Florea, președintele Societății Române de Bibliofilie și manager al casei de licitații Historic, este invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA, care va fi difuzat sâmbătă, 22 octombrie, începând cu ora 19:00.

Acesta a prezentat povestea unei cărți din biblioteca personală a lui Mihai Eminescu, pe care poetul i-a lăsat-o fratelui său mai mic Matei Eminescu. Cartea face parte dintr-un volum de 9 cărți, care poartă semnătura lui Matei Eminescu.

”Povestea acestei cărți, de fapt, eu am venit aici doar cu una dintre cele 9 cărți. Ele sunt 9 volume, toate sunt legate în aceleași condiții și toate au semnătura lui Matei Eminescu (n.red. fratele mai mic al lui Mihai Eminescu). De fapt, este semnată M. Eminowitz. Numele lor de familie era Eminoviciu până când a debutat în revista ”Familia” și Iosif Vâlcan i-a schimbat numele, și bine a făcut, într-un fel.

După moartea lui Eminescu, în 1895, Matei Eminescu se hotărăște să doneze întreaga bibliotecă, care se afla în posesia lui, pentru că se știe că au mai existat foarte multe volume, unele pe la Maiorescu, altele prin alte părți”, spune Cezar Florea.

Cezar Florea este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene

În cadrul podcastului, Cezar Florea a povestit despre cum arăta mărturia de botez a Regelui Carol al II-lea, a vorbit despre biblioteca inestimabilă a lui Mihai Eminescu și despre corespondența privată dintre Mihai Eminescu și Ioan Slavici și a spus povestea exemplarului de probă al celebrului „Omagiu”, pe care Nicolae Ceaușescu l-a corectat personal.

Urmărește interviul integral cu președintele Societății Române de Bibliofilie doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Viitoarea licitație „Istoria românilor între Principate și Regat”, organizată de Casa de Licitații „Historic”, se va desfășura în trei etape, în zilele de 24, 26 și 27 octombrie, de la ora 19:00.

Licitația „Istoria românilor între Principate și Regat” propune colecționarilor o serie de documente cu o valoare istorică extraordinară

Licitația ”Istoria românilor între Principate și Regat”, organizată de Casa de Licitații ”Historic” în luna octombrie propune colecționarilor o serie de documente cu o valoare istorică extraordinară.

Printre acestea, la loc de cinste se află copia oficială a Convenției de la Paris (1858), o adevărată filă de istorie care nu s-a aflat, de-a lungul timpului, în posesia statului român.

Pe baza Convenției de la Paris – care a reprezentat, practic, o Constituție venită din afara hotarelor țării – se transpunea pentru prima dată în practica autohtonă constituțională principiul separației puterilor, ele urmând să fie exercitate, în fiecare Principat, de către domnul țării și Adunarea electivă, ambele lucrând și cu participarea unui organ comun, Comisia centrală.

În exclusivitate pentru Gândul, Cezar Florea, proprietarul Casei de Licitații „Historic”, a oferit primele informații referitoare la această copie oficială a Convenției de la Paris, „piatră fundamentală a formării statului român modern”, dar și la colecția din care a făcut parte.

Dar viitoarea licitație „Istoria românilor între Principate și Regat”, organizată de Casa de Licitații „Historic”  va aduce în atenția publicului și colecționarilor și alte documente de valoare indiscutabilă, printre care pot fi amintite pașaportul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, albumele cu fotografii ale Reginei Maria, geanta Hermes în care erau păstrate bijuteriile și decorațiile Regelui Ferdinand, prima fotografie a lui Avram Iancu sau cărți provenite chiar din biblioteca poetului național Mihai Eminescu.

„Vorbim, totodată, despre 11 albume de fotografii, îmbrăcate în piele, iar florile pictate pe coperte sunt realizate chiar de către Regina Maria.

Albumele conțin nu mai puțin de 4.300 de fotografii cu Regina Maria. 80% dintre acestea sunt necunoscute, nepublicate. În cadrul licitației «Istoria românilor între Principate și Regat» va fi prezentată și geanta Hermes în care Regele Ferdinand purta bijuteriile făcute de furnizorii Casei Regale a României, colanele și decorațiile sale, dar și portofele Hermes din anii ’20 care i-au aparținut.

Vom prezenta, de asemenea, butonii din aur cu diamante ai Regelui Carol I, dar și – extrem de important – un aparat de fotografiat de… spion, se chema Minox Riga (n.red. – realizat de inventatorul german Walter Zapp și lansat în 1938). Este vorba despre primul aparat de spion din lume și poartă monograma Principelui Nicolae. Nu în ultimul rând, în timpul licitației va fi prezentat și ceasul de birou, din argint aurit, al Reginei Maria”, dezvăluie Cezar Florea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”