Salariul unui șofer din Ministerul Educației, mai mare decât al unui profesor

Salariul unui șofer din Ministerul Educației, mai mare decât al unui profesor
Sursă Foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 24/10/2022, 17:41

Situație incredibilă în Ministerul Educației. În acest an, salariul brut al unui șofer este mai mare decât cel pe care ar fi trebuit să-l aibă un profesor cu gradul didactic II și 25 de ani vechime în învățământ.

Potrivit edupedu.ro, datele despre salariile șoferilor din Ministerul Educației se găsesc în documentul cu situația veniturilor brute de la data de 30 septembrie 2022.

Conform datelor oferite de Eurydice, salariul brut pentru un profesor român aflat la începutul carierei este sub 45.000 de lei pe an, iar după 40 de ani de vechime cadrele didactice se pot aștepta la un salariu brut anual de aproape 77.000 de lei.

Soferii din Ministerul Educației, salarii mai mari decât profesorii

Potrivit sursei mai sus citate, câștigul salarial mediu brut al unui cadru didactic, în luna august era de 6.061, iar cel net 3.569, conform Institutului Național de Statistică, în timp ce, un șofer de la Ministerul Educației, cu gradația 5, a avut un salariu brut de 4.628 de lei pe luna septembrie 2022, conform grilei de salarii de pe site-ul Ministerului. Mai mult decât atât, acesta beneficiază și de un spor de condiții vătămătoare de încă 410 lei pe lună.

Totodată, un șofer cu gradația 3 a avut în luna septembrie un salariu brut de 4.403 lei, la care se adaugă 390 de lei, spor pentru condiții vătămătoare, astfel că salariul brut de 4.403 al unui șofer este mai mare decât cel al unui profesor cu gradul didactic I și vechimea între 1 și 5 ani.

Conform Legii nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, un profesor cu gradul II și peste 20 de ani de vechime ar trebui să aibă un salariu de bază de 4.554 de lei în 2022. Însă, chiar dacă salariile cadrelor didactice ar ajunge la cele din legea salarizării, profesorii cu gradul I și o vechime între 10 și 15 ani tot nu ar avea salariul brut al unui șofer cu gradația 5 din Ministerul Educației.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un...
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
O adevărată „mină de aur”: 800 de tipuri de grâu ar putea salva lumea