Caz șocant la Iași! Un elev aflat în clasa a VI-a din comuna Probota, județul Iași a fost reținut pentru 30 de zile după ce a atacat o femeie cu un ciocan, pentru că aceasta îi supărase iubita. Deși este în clasa a VI-a, adolescentul are 16 ani.
Potrivit presei locale, Samir Alexandru Paraschiv şi-a pierdut cumpătul după o ceartă cu bunica iubitei sale şi a lovit-o pe femeie cu un ciocan în cap. Incidentul a avut loc în urmă cu mai bine de două săptămâni.
Adolescentul, care a abandonat şcoala, a fost iniţial reţinut de poliţişti, iar magistraţii au decis să-l aresteze preventiv pentru tentativă de omor.
Autoritățile ieșene au decis ca tânărul, chiar dacă este minor, să fie arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.
”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi și dispune arestarea preventivă a inculpatului PARASCHIV SAMIR-ALEXANDRU, cercetat în dosarul nr. 819/P/2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor, pe o durată de 30 de zile, de la 21.10.2022 până la data de 19.11.2022, inclusiv”, au decis judecătorii ieșeni.