Simonei Halep îi va fi foarte greu să dovedească că nici ea nici echipa nu au știut de existența acestei substanțe la care a ieșit pozitiv la testul anti-doping. Dacă ambele probe au același rezultat atunci „putem să discutăm doar de o dimensiune a suspendării”, spune avocatul specializat pe cauze sportive, Doru Toma, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul.
„Dar din punct de vedere al cazului juridic nu este un caz atât de complicat. Va fi foarte greu să dovedești că nu se știa nimic, nimeni în echipă. Și mai e o discuție de făcut aici.
Cred că vor trebui să analizeze apărătorii Simonei care este modul în care vor colabora apărare în pregătirea apărării cu echipa Mouratoglou, pentru că și echipa Mouratoglou nu este o persoană care și-ar putea asuma și care-și va cheia cariera definitiv în domeniul sportului. Acolo este vorba despre o afacere mare, școală de tenis, o academie la nivel mondial, o imagine foarte mare și puternică a acestui antrenor care ar fi zdruncinată puternic de un scandal dopaj în care ei să fie implicați. Deci cred că la acest moment interesul lor sunt un pic antagonic”, a declarat avocatul Doru Toma.
Avocatul spune că apărătorii Simonei trebuie să investigheze tot ce s-a întâmplat în zilele premergătoare ale turneului de le US Open pentru a depista cine ar fi putut să plaseze acea substanță interzisă între cele pe care le consumă în mod regulat un sportiv.
„Eu cred că apărătorii ei, în momentul de față, ar trebui să facă în principal un plan să vadă ce s-a întâmplat în ultimele zile înainte de perioada în care s-a făcut asta. Înainte de US Open și ce s-a întâmplat exact un minut cu minut, cine cu cine a strat în contact să verifice, altfel nu se va putea.
Răspunderea conform codului antidoping, este integral a sportivului. El este responsabil 100% de ceea ce consumă, indiferent că este mâncare, că e medicament, că e supliment, toate sunt ale lui. Echipa lucrează pentru el, iar el controlează această echipă”, a spus el.
Întrebat dacă din punctul lui de vedere s-ar mai putea întâmpla ceva deosebit având în vedere cel experiență în astfel de cazuri, avocatul specializat în cauze sportive, Doru Toma spune: „Eu mi-aș dori să întâmplă ceva deosebit, dar nu prea există lucruri care se întâmple deosebit și în general când avem o probă „A” și o probă „B” confirmată, în general este un caz închis.
Cele 2 probe sunt luate din aceeași mostră și este clar că din acest punct de vedere putem să discutăm doar de o dimensiune a suspendării, nimic altceva nu. Adică poate să fie suspendare 4 ani pe intenție, sau poate să fie pe o circumstanță în care se stabilește că sportivul nu a avut cunoștințe de așa ceva șii atunci perioada aceasta se va reduce.
Am văzut un comunicat al ANAD-ului din România care estimau în 12 luni. E greu să facem estimări de genul acesta, dar ANAD-ul are o experiență în materie. Oricum procesul va dura cel puțin 6 luni de zile, perioadă care va fi dedusă din suspendare”, a mai spus avocatul.
Întrebat de ce durează atât de mult, avocatul spune: „Pentru că se administrează probe Pentru că este o procedură, nu este procedură judecătorească, martori care se audiază, se vine cu tot felul de declarații, sunt tot felul de lucruri care trebuie administrate în apărarea clientului pe care îl ai”.
O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.