Preselecție pentru un ficat! Un român a vrut să își ”doneze” ficatul unui arab milionar. Ce l-a împiedicat să facă asta

Preselecție pentru un ficat! Un român a vrut să își ”doneze” ficatul unui arab milionar. Ce l-a împiedicat să facă asta
Publicat: 26/10/2022, 20:41

Un român sărac a vrut să își „doneze” ficatul unui milionar care a făcut o preselecție. Din nefericire pentru el, autoritățile spaniole au intervenit înainte ca bărbatul să își vândă ilegal un organ.

O instanță din Spania judecă cazul unui milionar din Liban care a făcut preselecție pentru a găsi un donator de ficat.

Cei mai mulți dintre candidați sunt străini fără resurse financiare, printre aceștia și un român al cărui nume apare în dosarul judecat la Valencia.

Rudele milionarului Hatem Akkouche s-au ocupat de achiziționarea unui ficat în Spania, încălcând reglementările spaniole în privința transplantului.

La fel ca alți oameni, românul ar fi fost tentat să își doneze o parte din ficat contra unei sume de bani.

Înainte de proces, familia arabului ar fi făcut donații către organismul spaniol care se ocupă de transplanturi. În cele din urmă transplantul a fost efectuat, avându-l ca donator pe fiul milionarul libanez.

„Ceea ce se urmărește în mod logic este evitarea oricărui tip de încercare de a profita de persoanele aflate într-o situație vulnerabilă și care pot fi tentate, în schimbul banilor, să fie donatori de organe sau, în acest caz, de părți din organe”, a declarat procurorul despre procesul început la Valencia.

Patru dintre cei cinci acuzați că au încercat să cumpere un ficat au făcut donații care ajung la 30.000 de euro, înainte de proces, către Organizația Națională de Transplant.

Parchetul a cerut șapte ani de închisoare pentru acuzați, pentru infracțiunea de promovare, favorizare sau facilitare a transplantului ilegal de organe umane străine.

Pentru milionar, procurorii au solicitat trei ani de închisoare pentru o presupusă infracțiune de promovare.

40.000 de euro în schimbul unei „bucăți de ficat”

De asemenea, inculpații au început să „racoleze potențiali donatori” contactând „persoane fără resurse sau aflate într-o situație de nevoie economică” pentru ca aceștia să accepte să-și doneze ficatul în schimbul unei recompense.

La clinica Quirón de Valencia, un centru privat, au fost efectuate teste complete de laborator, imagistică prin rezonanță magnetică și CT abdominal la opt pacienți pentru a confirma dacă aceștia erau potriviți pentru o donație de ficat.

Unei femei i s-a oferit 40.000 de euro „pentru o bucată de ficat”, deși până la urmă au preferat ca donatorul să fie bărbat.

Cu toate acestea, nu a obținut avizul comitetelor de etică ale spitalelor Pamplona și Barcelona sau autorizația judiciară necesară.

În Spitalul Clinic al orașului Barcelona nu credeau caracterul său altruist deoarece era o persoană „de naționalitate română care nici nu vorbea limba destinatarului, nici nu avea aceeași naționalitate sau religie și nu părea să aibă vreo legătură care ar justifica consimțământul său dezinteresat”, relatează Parchetul.

Deși în Liban s-a ajuns la concluzia că ficatul fiului milionarului era prea mic pentru a fi donator, testele la Spitalul Clinic din Barcelona au stabilit că transplantul era posibil. Operația a avut loc pe 26 august 2013, potrivit Eldiario.es.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome