Ramona Corduneanu, soția lui Adrian Corduneanu, zis „Beleaua”, a avut o primă reacție în urma celui mai recent scandal care a împărțit în două tabere cea mai temută familie din lumea interlopă a Moldovei. „Diamantul Roz”, așa cum își alintă soția Adrian Corduneanu, afirmă că se teme pentru siguranța celor dragi.
Una dintre cele două fiice gemene pe care le are „Beleaua” din clanul Cordunenilor a fost agresată, iar mama ei, Ramona „Diamantul Roz”, povestește cum a vizionat „live”, pe Internet, altercația.
Soția lui Adrian Corduneanu a vorbit pentru bzi.ro despre ce s-a întâmplat în incidentul care a șocat lumea interlopă din România. Reamintim că în clanul Cordunenilor mocnește un conflict între frații Adrian și Petronel, iar soțiile celor doi sunt implicate și ele.
„Este adevărat că una din fiicele mele a fost agresată, în ziua de 3 octombrie, în gradina unui complex din Iași, de către mătușa sa, Filip Alina Elena. Întâmplarea a avut loc în jurul orei 15, când zona era foarte aglomerată, dar nimeni nu a sărit în ajutorul copiilor mei. Fiicele mele gemene, în vârstă de 14 ani, împreună cu alți doi copii de aceeași vârstă, se deplasau către zona trambulinei, când au trecut pe lângă o terasă la care se afla Alina Filip, împreună cu concubinul și cu fiica lor în vârsta de 7 ani. Fără a fi provocată în vreun fel, cumnata mea a făcut un gest obscen înspre copii, respectiv le-a arătat degetul mijlociu. Fiicele mele nu au reacționat în niciun fel față de Alina, ci m-au anunțat telefonic despre ce s-a întâmplat, iar eu le-am sfătuit să își continue drumul și să ignore acel gest”, a spus Ramona Corduneanu pentru bzi.ro.
Din cele relatate de Ramona Corduneanu, se pare că Alina Filip a continuat să manifeste un comportament agresiv față fiicele sale.
„La câteva minute după acest episod, când deja fiicele mele erau la trambulină, și-a făcut apariția și Alina, împreună cu familia sa, iar pe scările de acces în trambulină s-a îmbrâncit în ambele fete. Una din ele a întrebat-o de ce o împinge, iar de aici a pornit o reacție nepotrivită din partea Alinei, care a început să îmi insulte copiii în cuvinte de felul «prostituate», «maimuțe», «copii făcuți în eprubetă», totodată începând imediat să filmeze. Una din fiicele mele i-a solicitat să întrerupă filmarea și, văzând că Alina nu închide telefonul pe care i-l ținea foarte aproape de față, i-a dat peste acesta cu scopul de a nu mai fi filmată. În acel moment, telefonul a căzut, iar cumnata mea i-a aplicat fetei o lovitură foarte puternică cu piciorul în partea inferioară a corpului, apoi o alta în zona capului, având și o sacoșă în mână”, a mai adăugat Ramona Corduneanu.
Ramona Corduneanu: „Am văzut în direct cum îmi era agresat copilul”
În continuare, „Diamantul Roz” povestește cum a urmărit pe imagini momentul în care fiica îi era agresată: „Fiicei mele i-au fost provocate o vânătaie la un picior și un cucui. În tot acest timp, aflându-mă în taxi, în drum spre complex, vorbeam cu cealaltă fiică în apel video și am văzut în direct cum îmi era agresat copilul. Toată scena a fost observată de numeroase persoane, adulți și copii, aflate la locul de joacă și în trecere. Am depus chiar în aceeași zi plângere la organele de poliție pentru infracțiunea de loviri și alte violențe, dosarul fiind în curs de soluționare. Sper ca justiția să o tragă la răspundere pe ruda mea pentru această faptă. Atât copiii, cât și noi, ca părinți, am fost foarte afectați de cele întâmplate. Imaginați-vă să vă vedeți copilul cum este agresat și să nu poți ajunge imediat la fața locului pentru a-l proteja…”.
„Este adevărat că eu și soțul avem un conflict vechi cu Alina Filip și Petronel Corduneanu, însă nu ne-am imaginat ca antipatia ei față de noi să se manifesteze prin agresarea fizică a copiilor noștri. Nu ne mai simțim în siguranță să ne lăsăm copiii nici măcar la locul de joacă, unde zilnic merg sute de oameni și unde am crezut că fiicele mele vor fi în siguranță” – Ramona Corduneanu
Legat de conflictul dintre cele două familii membre ale aceluiași clan, Cordunenii, cea supranumită „Diamantul Roz” afirmă că a decis, împreună cu „Beleaua” Corduneanu, să meargă mai mai departe, „să ne vedem de casă, de copii și să nu mai alimentăm în niciun fel vechile probleme dintre noi, în speranța că la fel va face și celălalt cuplu. Dar se pare că Alina Filip nu cunoaște limite în dorința ei de a ne face rău, ajungând să ne lovească copiii”.